"Am votat pentru ca toate mamele şi bunicii noştri să poată trăi într-o ţară mai bună, în care să avem grijă de ei, am votat ca toţi copiii să aibă un viitor aici, în România. Am votat pentru convingerea mea că, după 25 de ani de tranziţie, nu vom mai fi încă o generaţie de sacrificiu", a afirmat Victor Ponta, la ieşirea de la vot.
"După zece ani de ceartă şi de dezbinare putem să fim împreună şi putem să fim mai puternici. Sunt foarte încrezător, sunt foarte responsabil şi conştient de responsabilitatea pe care o să o am, dar, de asemenea, cred foarte mult în România şi cred că Dumnezeu va ţine cu noi să ni se îndeplinească gândurile bune", a adăugat Ponta.
Soţia acestuia, Daciana Sârbu, a spus că a votat pentru linişte şi înţelegere. "Îmi doresc ca de mâine să ne aducă Dumnezeu mai multă linişte şi înţelegere, pentru asta am votat", a spus Daciana Sârbu.