Antena 3 CNN Campanii Romania la vot Mircea Diaconu, la închiderea urnelor pentru alegerile europarlamentare 2014: O să-mi fac datoria cum pot mai bine

Mircea Diaconu, la închiderea urnelor pentru alegerile europarlamentare 2014: O să-mi fac datoria cum pot mai bine

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 21:28 25 Mai 2014 Modificat la 21:28 25 Mai 2014
Mircea Diaconu, la închiderea urnelor pentru alegerile europarlamentare 2014: O să-mi fac datoria cum pot mai bine
Conform exit-poll-ului realizat de Operations Research, prezentat de Mihai Gâdea și Răzvan Dumitrescu, la Antena 3, Mircea Diaconu a intrat în Parlamentul European.

Mircea Diaconu a obținut 4,3% la alegerile europarlamentare de duminică
. “Dacă va fi acest procent în final, va fi absolut spectaculos”, a declarat Mircea Diaconu, duminică seară, după rezultatul alegerilor europarlamentare.

O mulțime de oameni m-au sprijinit, fără ei n-aș fi putut să ajung aici”, a mai spus candidatul independent pentru alegerile europarlamentare.

Fost ministru al Culturii și senator al României din partea PNL, Mircea Diaconu este unul dintre cei 32 de europarlamentari români care ne vor reprezenta țara în Parlamentul European.

Dacă acest procent se va menține, o să-mi fac datoria cum pot mai bine”, a asigurat Mircea Diaconu.

Rezultatul lui Mircea Diaconu în primele exit-poll-uri:
CSCI - 4 %
Operations Research - 4,3 %
CURS și Avangarde - 5,91 %
 

×
Parteneri
x close