x close

PNG-CD: Partidul cu doctrină naţionalist-creştină, păstorit de George Becali

de Antena3.ro    |    22 Mai 2012   •   12:04
PNG-CD: Partidul cu doctrină naţionalist-creştină, păstorit de George Becali 429

Partidul Noua Generaţie-Creştin Democrat (fost Partidul Noua Generaţie, prescurtat PNG-CD) este un partid politic de dreapta, creştin, naţionalist, european, din familia europeană a partidelor populare, creştin-democrate, conservatoare.

PNG-CD a fost înfiinţat la 20 martie 1999 de către un grup de 17 tineri licenţiaţi în ştiinţe politice şi juridice, al căror demers a vizat crearea unui partid care să reprezinte interesele tinerei generaţii. Partidul era condus la acel moment de fostul ţărănist Viorel Lis. Ca însemn electoral, partidul avea o inimă. Lis a renunţat la partid în noiembrie 2000.

De două ori în istoria sa partidul lui Lis a apelat la metoda anunţului la mica publicitate pentru a căuta candidaţi la alegerile locale, în 2000 şi în 2003. 

În centrul doctrinei PNG-CD se află concepţia creştină despre om, valorile şi principiile creştin-democraţiei europene (libertatea, responsabilitatea, egalitatea, dreptatea, solidaritatea, subsidiaritatea, securitatea socială, dezvoltarea durabilă). Conform doctrinei, obiectivul strategic al partidului este renaşterea morală, spirituală şi creştină a naţiunii române.

La 10 ianuarie 2004, preşedinţia partidului a fost preluată de la Ioan Olteanu de George Becali, personalitate a vieţii publice şi finanţator al clubului de fotbal Steaua Bucureşti.

Începând din aprilie 2006, formaţiunea condusă de George Becali şi-a schimbat denumirea în Partidul Noua Generaţie-Creştin Democrat.

Printr-o politică activă şi apropiată de oameni, PNG-CD a cunoscut o ascensiune pe eşichierul politicii româneşti. Dacă la alegerile legislative din 2004, scorul electoral a fost de 2,4%, doi ani şi jumătate mai târziu PNG-CD este creditat cu 18% din opţiunile de vot (conform sondajului IMAS realizat între 10-16 martie 2007).

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, partidul a obţinut 2,27% din voturile exprimate pentru membrii Camerei Deputaţilor şi 2,53% din voturile exprimate pentru membrii Senatului.

Preşedintele PNG-CD, George Becali, a anunţat pe 11 februarie 2011 că formaţiunea pe care o conduce se va alia numai cu partide de dreapta, în funcţie de oportunităţile apărute la următoarele alegeri locale, o colaborare cu stânga fiind exclusă.

În prezent, conducerea PNG-CD este formată din George Becali - preşedinte, Raul Volcinschi - preşedinte Senat, Pompiliu Manea - prim-vicepreşedinte, iar Cătălin Dancu este secretar general. Printre vicepreşedinţii formaţiunii politice se află şi fostul portar de glorie al Stelei Helmuth Duckadam.


Citeşte mai multe despre:

George Becali Helmuth Duckadam
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati