Antena 3 Campanii Romania la vot Victor Ponta: În 2009 s-a furat în diaspora. Acum se stă la cozi pentru că nu se mai fraudează

Victor Ponta: În 2009 s-a furat în diaspora. Acum se stă la cozi pentru că nu se mai fraudează

02 Noi 2014   •   23:40
Victor Ponta: În 2009 s-a furat în diaspora. Acum se stă la cozi pentru că nu se mai fraudează
Sursa foto: Foto: Agerpres

Premierul Victor Ponta, a declarat, duminică, după anunţarea rezultatelor exit-poll-uri pentru turul întâi al prezidenţialelor, că în 2009 "s-a furat" în diaspora şi că la acest scrutin au fost cozi la secţiile de vot pentru că nu se fraudează.

"A fost exact acelaşi număr de secţii de vot ca şi în 2009. Spre deosebire de 2009, prin măsurile luate de instituţiile statului, de data asta nu se mai fraudează votul. În 2009 s-a furat în diaspora. Acum, vedeţi, la Paris, dacă nu se fraudează se face coadă", a spus Ponta, răspunzând unei întrebări privind faptul că mai mulţi români din străinătate nu au putut vota şi că şeful statului, Traian Băsescu, cere demisia ministrului de Externe, Titus Corlăţean.

Premierul a arătat că, în momentul în care social-democraţii au promis că schimbă România faţă de epoca Băsescu, s-au referit inclusiv la faptul că votul românilor din diapora nu va mai fi fraudat grosolan cum a fost în 2009.

"În rest, organizarea în secţiile de vot aparţine - tot ce ţine de organizare - AEP, iar BEC decide şi noi (Guvernul, n.r.) asigurăm doar condiţiile", a precizat Ponta.

Citiţi şi:

Victor Ponta: Vreau să fiu preşedintele tuturor românilor. Putem face schimbarea începută în 2012


Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close