Antena 3 CNN Coronavirus Cel mai mare pericol de sărbători. Avertismentul specialiştilor

Cel mai mare pericol de sărbători. Avertismentul specialiştilor

Chiar dacă suntem în perioada sărbătorilor, iar restricţiile anti-covid s-au mai relaxat nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, iar asta pentru că după numeroasele infectări cu SARS-CoV-2 ne aşteaptă valul cinci al pandemiei.

Cel mai mare pericol de sărbători. Avertismentul specialiştilor
Sursa foto: Jeff J Mitchell/Getty Images
de Silvia Preda    |    31 Dec 2021   •   16:38

Medicul primar Tudor Ciuhodaru, de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, declară că sunt câţiva paşi simpli pe care trebuie să îi punem în practică în lupta cu pandemia.

Asta constă în măsuri de prevenţie, distanţare, mască, testare extinsă, chiar gratuită.

"Îmi pare foarte rău că autorităţile din România nu au constatat că la Iaşi s-a inventat acel test PCR românesc care costă doar 30 de lei, care poate fi pus în practică în aşa fel încât să ne vedem de viaţa noastră ca înainte", a spus Tudor Ciuhodaru, vineri, la Antena 3. 

Potrivit medicului, dacă nu vom face ceea ce trebuie anul viitor este îngrijorător.

Dr. Tudor Ciuhodaru: "Certificatul verde arată doar că posesorul s-a vaccinat, dar el poate fi infectat şi poate transmite boala"

"Am propus de la începutul acestei pandemii 4 măsuri concrete, o nouă strategie, planul B pentru ca toți românii să poată avea o viață normală și în pandemie:

1. Testare extinsă regulată gratuită. Testezi, depistezi, izolezi și împiedici transmiterea. Creșterea numărului de cazuri nu va mai fi precum decolarea unei rachete și astfel se va putea asigura și asistența medicală pentru toți. În plus dacă depistezi la timp tratezi la timp și cel puțin o parte din acești pacienți nu vor mai ajunge la terapie intensivă.

2. Vaccinare doar în baza unui consimțământ informat.

3. Creșterea capacității de terapie intensivă ( paturi și personal). Cu doar 5% din sumele date pe cele 120 de milioane de doze de vaccinuri am fi putut avea în plus 100 de paturi de terapie intensivă. Și asigurarea de spitale ,,albe”, centre de excelență care să asigure permanent, fără probleme sau restricții, accesul la tratament și pentru celelalte categorii de pacienți.

4. Accesul la alternative terapeutice pentru toți românii. Medicamente ușor de administrat, pe care să le putem lua de la farmacie și care pot fi eficiente pentru a trata boala din stadiile incipiente. E clar că nici aici nu au făcut nimic", a scris Tudor Ciuhodaru pe pagina sa de Facebook.

Bilanț COVID-19 din 31 decembrie 2021, în România. Ultimul bilanț coronavirus din an, a patra zi de creștere a noilor cazuri și 37 de decese

Aproape 1.700 de noi contaminări sunt anunțate în ultimul bilanț COVID al anului. Sunt și 37 de decese survenite în ultimele 24 de ore.

Până astăzi, 31 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.808.891 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 11.341 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.738.999 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.668 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 129 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 132 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

×
Subiecte în articol: pericol sărbători Tudor Ciuhodaru
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close