Antena 3 CNN Coronavirus Șase cazuri de coronavirus la Biserica Sf. Dumitru din Capitală. Printre acestea, doi preoți

Șase cazuri de coronavirus la Biserica Sf. Dumitru din Capitală. Printre acestea, doi preoți

Șase persoane au fost diagnosticate cu coronavirus la Biserica Sf. Dumitru din Capitală. E vorba despre doi preoți, doi diaconi, un cântăreț și o altă angajată.

Șase cazuri de coronavirus la Biserica Sf. Dumitru din Capitală. Printre acestea, doi preoți
25 Mar 2020   •   22:14

Aceștia au fost internați în spital, afându-se în permanență sub supraveghere medicală, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al BOR a precizat că a fost făcută o anchetă epidemiologică şi că toate persoanele din acea biserică se află în izolare la domiciliu.

„Este vorba despre biserica parohiei Sf. Dumitru Colentina, unde iniţial a fost depistat pozitiv cântăreţul bisericesc. Ancheta epidemiologică declanşată imediat a dus la izolarea şi testarea tuturor clericilor de la această parohie şi a doamnei de la lumânări. Ulterior au fost depistaţi pozitiv toţi cei testaţi: doamna de la lumânări, doi preoţi şi doi diaconi. Arhiepiscopia a luat prompt toate măsurile care se impuneau", a spus Vasile Bănescu.

Biserica şi curtea acesteia au fost dezinfectate de mai multe ori, a mai spus Bănescu.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Capitală biserica preoti coronavirus
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close