Compania Dacia își va întrerupe activitatea de producție timp de două zile. Pe 9 și 12 octombrie nu se va lucra din cauza evoluției pieței auto. Cei de la Uzină spun ca trebuie să adapteze nivelul de producție la volumul comenzilor.
Dacia înregistrează în acest an un declin de circa 10 procente față de anul precedent, cu valori chiar mai mari pentru unele modele, inclusiv cele produse în România.
Ce se întâmplă cu angajaţii
Angajații care nu vor fi programați la lucru vor rămâne la domiciliu și vor beneficia de drepturile salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncii, spun reprezentanții Uzinei de la Mioveni.
În zilele în care nu va fi producție, vor fi făcute doar activități de reparații, fabricarea și expedierea pieselor de schimb, activități logistice, inventarierea pieselor, întreținerea instalațiilor și curățenia tehnologică.Și celelalte direcții ale companiei își vor adapta programul în funcție de activitatea uzinei.
În 2026, Dacia a vândut mai puţine maşini în Europa, faţă de 2025
În primele opt luni din acest an, vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut în ritm anual cu 9,7%, iar cota de piaţă a producătorului de automobile s-a redus la 3,9%, de la 4,6%.
Un număr de 360.657 autoturisme Dacia au fost înmatriculate în primele opt luni din acest an în Europa, comparativ cu 399.437 în perioada similară din 2025, notează Agerpres. Pe segmentul vehiculelor electrice (EV), înmatriculările Tesla au crescut în august cu 4%, în timp ce rivalul chinez BYD a raportat un avans de 127,9% al vânzărilor în Europa.
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în august un declin anual de 12,9%, dar cota de piaţă a producătorului de automobile s-a redus la 3,9%, de la 4,7%, a anunţat joi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).