Avem noi imagini cu momentul în care edilul din Mioveni este atacat de patru interlopi, chiar în sediul Primăriei. Liderul grupării interlope a fost lăsat în libertate. Se află însă sub control judiciar și are interdicția de a se apropia de primar sau de familia acestuia.
Ion Georgescu, primarul din Mioveni, susţine că a fost agresat de un interlop, chiar în clădirea Primăriei. Incidentul a avut loc vineri seara, iar edilul spune că s-a trezit cu doi indivizi peste el. Unul dintre ei l-ar fi lovit şi i-ar fi rupt masca de protecţie, aşa că a chemat Poliţia. La audieri, bărbaţii au spus că sunt nevinovaţi.
Ion Georgescu, primarul din Mioveni care a fost agresat în această seară de interlopul Stelică Crăciun, care a intrat neanunțat în biroul său, însoțit de alți trei bărbați, susține că nu are nicio legătură cu cel care l-a lovit peste față și că a depus plângere penală în urma incidentului.
Polițiștii argeșeni caută o fată în vârstă de 13 ani, care a plecat luni după-amiază de la centrul de minori din Mioveni unde era cazată şi nu s-a mai întors.
Caz șocant în Argeș! Un bărbat și-a snopit în bătaie fiica în vârstă de doar 13 ani. Dar, și soția. Motivul ar fi gelozia, iar copilul ar fi sărit să își salveze mama. El a fost reținut după ce victimele au ajuns la spital și medicii și-au dat seama că au fost agresate.
Mihai Dogaru, vicepreşedintele clubului Petrolul Ploieşti, a fost prins în flagrant de ofiţerii DGA în timp ce îi oferea o mită de 5.000 de euro unui arbitru din Liga 2 înaintea meciului dintre Aerostar Bacău şi Mioveni.
Un accident teribil a avut loc în Mioveni, vineri seara. Un şofer de 19 ani care conducea un BMW seria 3 a spulberat pe trecerea de pietoni un copil de 12 ani.
O tânără însărcinată, în vârstă de 32 de ani, a trecut printr-o experiență traumatizantă din cauza unui test pentru coronavirus care a arătat, în mod eronat, un rezultat pozitiv.
Situaţie alarmantă la Mioveni. Spitalul din oraş rămâne fără medici la secţia de ATI. Motivul ar fi că medicii care erau detașati la Mioveni spun că nu mai acceptă detașarea din cauză că sunt epuizați.
Se va lucra într-un ritm mai lent pentru Dacia eletrică la Mioveni. Conducerea Uzinei a anunțat că amână o investiție din cauza problemelor actuale de pe piața auto. Sindicaliștii spun că asta va însemna o avansare mai grea a lucrărilor pentru următoarele modele. Mai mult, angajații nu vor mai munci în weekenduri cum obișnuiau, ci de luni până vineri.