iCAUR, marca de automobile electrificate a Grupului CHERY, a prezentat în China următoarea etapă a dezvoltării sale internaționale, în cadrul iCAUR International User Summit 2026, organizat în Wuhu. Evenimentul a adus în prim-plan premiera mondială a noului SUV V25, trei versiuni personalizate ale modelelor din gama V și noi inițiative dedicate comunității globale de utilizatori. România, prima piață europeană în care a fost lansată marca, a fost prezentă la eveniment printr-o delegație formată din jurnaliști, creatori de conținut și parteneri.
Organizat sub tema „Classic Never Fades | Make It Yours”, evenimentul a reunit prezentări de produs, demonstrații de personalizare și inițiative dedicate relației dintre marcă și utilizatorii săi. Pentru iCAUR, designul unui automobil reprezintă punctul de plecare al unei experiențe care poate fi adaptată preferințelor și stilului de viață al fiecărui proprietar.
iCAUR V25, o nouă interpretare a designului clasic de SUV
Una dintre principalele noutăți ale evenimentului a fost premiera mondială iCAUR V25, model care completează familia V, alături de V23 și V27.
Noul SUV urmează filosofia „Future-Classic Design”, construită în jurul a trei principii: simplitate, capabilitate și libertate de personalizare.
Cu proporții robuste, forme bine definite și faruri rotunde, V25 păstrează elementele vizuale caracteristice SUV-urilor clasice, reinterpretate prin tehnologii moderne și soluții de electrificare.
Potrivit producătorului, modelul va fi disponibil cu două tipuri de propulsie: REEV (Range-Extended Electric Vehicle), în care motorul termic generează energie electrică pentru extinderea autonomiei, și BEV (Battery Electric Vehicle), cu propulsie exclusiv electrică.
Versiunile cu tracțiune integrală vor utiliza sistemul inteligent i-AWD, dezvoltat pentru adaptarea la diferite condiții de drum. V25 integrează și peste 20 de interfețe pentru accesorii și echipamente, oferind posibilități de configurare pentru activități precum campingul și explorarea în aer liber.
![]()
Personalizarea devine parte din identitatea iCAUR
Un alt moment important al evenimentului l-a reprezentat prezentarea a trei versiuni personalizate oficiale: V23 Forge, V27 Sun Roam și V25 Game Changer.
V23 Forge propune o interpretare cu influențe urbane, prin elemente de caroserie mai pronunțate și accente negre lucioase. V27 Sun Roam se inspiră din automobilele de teren ale anilor ’80 și din estetica aparatelor foto clasice, în timp ce V25 Game Changer introduce elemente vizuale inspirate din universul aventurii și al jocurilor video.
Cele trei versiuni ilustrează filosofia „Make It Yours”, prin care iCAUR urmărește să transforme personalizarea într-o componentă importantă a experienței de utilizare.
În cadrul evenimentului, Ronna Luo, CEO iCAUR International, a declarat că aproximativ 50% dintre utilizatorii iCAUR la nivel global își personalizează automobilele, subliniind rolul pe care preferințele și creativitatea proprietarilor îl au în dezvoltarea produselor mărcii.
Conform planurilor anunțate de producător, lansarea pe piață a celor trei versiuni personalizate este prevăzută cel târziu la începutul anului 2027, în funcție de condițiile și reglementările fiecărei piețe.
În completarea modelelor prezentate pe scenă, participanții au putut descoperi peste 20 de automobile personalizate în colaborare cu utilizatori și parteneri ai mărcii.
O comunitate internațională construită în jurul utilizatorilor
În cadrul evenimentului, Ronna Luo, CEO iCAUR International, a prezentat direcțiile de dezvoltare a programelor dedicate personalizării și comunității globale.
Potrivit informațiilor comunicate de companie, iCAUR și-a extins prezența în peste 40 de piețe în 2026, iar vânzările globale cumulate ale modelului V23 au depășit 100.000 de unități.
Marca a anunțat că viitoarele showroomuri vor integra spații dedicate personalizării automobilelor, iar lansările de modele noi vor fi însoțite de opțiuni și versiuni speciale de configurare.
În paralel, iCAUR dezvoltă inițiativa internațională Club Connect, destinată conectării comunităților de utilizatori și încurajării schimbului de idei și experiențe.
În prezent, marca are cluburi oficiale de utilizatori în nouă țări, iar extinderea programului este planificată pentru 2027. Evenimentul din Wuhu a marcat și prezentarea primilor zece ambasadori internaționali ai brandului.
![]()
România, prima piață europeană iCAUR, prezentă la evenimentul internațional
La doar câteva săptămâni de la debutul european al mărcii, o delegație din România, formată din jurnaliști, creatori de conținut și parteneri, a participat la International User Summit 2026, având ocazia să descopere direct noile modele, direcțiile de dezvoltare și inițiativele dedicate comunității internaționale iCAUR.
iCAUR a fost lansat oficial în România la începutul lunii octombrie 2026, în cadrul Salonului Auto București, țara noastră devenind prima piață europeană a brandului. Cu această ocazie, a fost prezentat publicului modelul iCAUR V27, deja disponibil pentru precomandă pe piața locală.
Reprezentată în România de Auto Italia, marca iCAUR își dezvoltă rețeaua națională de vânzări și servicii postvânzare, în perspectiva începerii comercializării modelului V27 în prima jumătate a anului 2027.
Anterior lansării oficiale, jurnaliști auto, creatori de conținut și parteneri au avut ocazia să conducă modelul V27 în cadrul iCAUR Car Clinic, organizat la Ciolpani, pe un traseu special amenajat.
Modelul V27 utilizează tehnologia REEV, care combină propulsia electrică cu un motor termic utilizat pentru generarea energiei electrice. Potrivit specificațiilor producătorului, versiunea Premium oferă o autonomie electrică de până la 130 km, conform ciclului WLTC, și o autonomie totală de până la 870 km.
Mai multe informații despre modelul V27 și disponibilitatea sa în România pot fi consultate pe website-ul oficial iCAUR România.
Prin premiera mondială V25, dezvoltarea programelor de personalizare și extinderea comunității internaționale, iCAUR își consolidează identitatea de marcă orientată către design, mobilitate electrificată și experiențe adaptate utilizatorilor. Pentru România, participarea la eveniment reprezintă o continuare a debutului european al brandului și o oportunitate de conectare la direcțiile sale de dezvoltare globală.