Antena 3 CNN Economic Auto Vânzările Dacia în UE au crescut cu peste 26%, în acest an

Vânzările Dacia în UE au crescut cu peste 26%, în acest an

Vânzările Dacia în UE au crescut cu peste 26%, în acest an
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    16 Dec 2014   •   11:40

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat, în perioada ianuarie-noiembrie 2014, o creştere semnificativă în Europa, iar cota de piaţă a constructorului autohton de automobile s-a majorat de la 2,3% la 2,8%.

Cifrele aparţin Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) şi au fost publicate marţi, potrivit Agerpres.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat, în primele 11 luni ale anului, la 335.363 de unităţi, în creştere cu 26,4% faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2013 (265.302 vehicule).

Vânzările grupurilor auto germane Volkswagen şi Daimler au crescut cu 7,3% şi, respectiv, 2,4%, livrările grupurilor franceze Renault şi PSA Peugeot Citroen cu 13,8% şi, respectiv, 3,7%, iar ale Ford cu 5,2%.

În noiembrie 2014 au fost înmatriculate 27.710 de autoturisme Dacia în Europa (UE plus EFTA), un avans de 11,2% faţă de perioada similară din 2013, când înmatriculările s-au situat la 24.922 vehicule.

Luna trecută, livrările grupului Renault au urcat cu 3,9%, în timp ce PSA Peugeot Citroen şi Ford au raportat un declin de 2,9% şi, respectiv, 5,5%. Grupurile auto germane Volkswagen şi Daimler au raportat un avans de 2,5% şi, respectiv, 4,8%.

Statisticile vizează pieţele auto din 29 de state europene, din care 26 provin din Uniunea Europeană, fără Malta, iar trei state sunt participante la Acordul European de Comerţ Liber (EFTA), respectiv Islanda, Norvegia şi Elveţia.

×
Subiecte în articol: Dacia vanzari Dacia
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close