Antena 3 CNN Economic Ce salariu încasează Valer Dorneanu, ca președinte al CCR. Ce pensii mai are în plus

Ce salariu încasează Valer Dorneanu, ca președinte al CCR. Ce pensii mai are în plus

Președintele CCR, Valer Dorneanu, face parte din lista celor mai bine plătiți bugetari din România. La cei 76 de ani ai săi, magistratul primește salariul de la Curtea Constituțională, salariul de profesor universitar, pensia, dar și indemnizația de vârstă de la Camera Deputaților.

Ce salariu încasează Valer Dorneanu, ca președinte al CCR. Ce pensii mai are în plus
Sursa foto: Hepta
de Claudia Simion    |    16 Iul 2020   •   20:30

Dacă ne referim la suma totală încasată în anul 2019, aceasta a ajuns la 972.346 de lei, mai exact aproape de 200 de mii de euro. Valer Dorneanu a câștigat lunar, în cursul anului trecut, aproximativ 16 mii de euro. Pensia specială de magistrat este cel mai mare venit al său: 454.068 de lei pe an, adică 37.800 de lei pe lună. Toate aceste detalii apar în declarația de avere publicată pe site-ul CCR.

Veniturile lui Dorneanu în 2019:

- Salariu: 293.590 de lei (Curtea Cosntitutionala);

- Diferențe salariale 2019: 94.680 de lei (Curtea Constitutionala);

- Salariu profesor: 54.612 de lei (Universitatea Nicolae Titulescu);

- Pensie: 454.068 de lei (Casa de Pensii Sector 3);

- Indemnizație limită de vârstă- pensia de fost deputat: 75.396 de lei (Camera Deputatilor).

Cariera lui Valer Dorneanu

Valer Dorneanu a fost numit șef al CCR de către Camera Deputaților, cu sprijinul PSD și UDMR, în anul 2013. Înainte de a ocupa această funcție, a fost Avocat al Poporului timp de trei ani.

Între anii 2000-2008 a fost deputat PSD, ajungând apoi președintele Camerei Deputaților. În politică a intrat în anul 1990 și e considerat unul dintre liderii importanți social-democrați.

Veniturile lui Dorneanu, apropiate de cele ale șefului Curții Supreme din SUA

Suma totală a veniturilor lui Valer Dorneanu poate fi comparată cu cea a șefului Curții Supreme a SUA, John Roberts. Acesta câștigă anual suma de 267.000 de dolari, având această funcție de 15 ani. Salariul lui ar fi, în euro, de 234.000 pe an, adică 19.500 de euro pe lună.

×
Subiecte în articol: Valer Dorneanu
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close