Antena 3 CNN Economic Orașul în care se va deschide cel mai mare obiectiv industrial din România. Investiția se ridică la 1,4 miliarde de euro

Orașul în care se va deschide cel mai mare obiectiv industrial din România. Investiția se ridică la 1,4 miliarde de euro

Investițiile în cel mai mare obiectiv industrial din România se ridică la 1,4 miliarde de euro. Autoritățile susțin că va produce energie electrică în condiţii mai prietenoase cu mediul.

Orașul în care se va deschide cel mai mare obiectiv industrial din România. Investiția se ridică la 1,4 miliarde de euro
Sursa foto: Facebook | Prefectura Hunedoara
de Ioana Mircea    |    02 Mai 2024   •   00:00

Noua Centrală de la Mintia, din județul Hunedoara, a primit acord de Mediu, conform anunțului făcut de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Acest proiect, cu o capacitate de producție de 1.700 de MW, este considerat cel mai mare obiectiv industrial din România de la Revoluție încoace. Investiția estimată la 1,4 miliarde de euro este programată să fie finalizată până în anul 2026.

Recomandare din top articole

Potrivit ANPM, Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara a emis acord de Mediu pentru construcția noii centrale electrice pe gaz de la Mintia. Aceasta reprezintă un pas important pentru realizarea unui proiect de amploare, cu beneficii semnificative pentru producția de energie electrică în țară.

Primul pas concret în implementarea proiectului este programat să aibă loc până la finalul lunii mai, când se așteaptă ca prima turbină să ajungă în centrală. Laurențiu Alexandru Păştinaru, președintele ANPM, a subliniat că noua centrală va contribui la reducerea impactului asupra mediului, având emisii foarte scăzute de pulberi PM 10 și PM 2,5, precum și eliminarea oxizilor de sulf, comparativ cu proiectele anterioare.

"Noua centrală va produce energie electrică în condiţii mai prietenoase cu mediul, datorită emisiilor foarte scăzute de pulberi PM 10 şi PM 2,5, cu impact minim asupra mediului. Mai mult decât atât, oxizii de sulf care se găseau în trecut printre emisiile centralei, nu mai există în noul proiect, după cum arată documentele care au stat la baza acordului", a spus Laurențiu Alexandru Păştinaru.

Directorul executiv al APM Hunedoara, Georgeta Barabaş, a subliniat importanța acestui proiect pentru regiune și pentru mediul înconjurător.

"Să sperăm că va face mult bine zonei, în primul rând pentru că se schimbă combustibilul. Nu va mai arde cărbune, ci gaz metan, iar impactul asupra schimbărilor climatice va exista şi în acest caz, pentru că gazul metan tot carbon este, dar vor fi eliminate celelalte noxe care provocau probleme: praful şi oxizii de sulf”, a afirmat reprezentanta APM Hunedoara, la ceremonia de înmânare a Acordului de Mediu, către Mass Global Energy, compania care deţine în prezent Termocentrala Mintia, potrivit economedia.ro.

×
Subiecte în articol: centrala Hunedoara Termocentrala Mintia
Parteneri
Medicul Adrian Marinescu, detalii de ultimă oră despre Florin Piersic
x close