Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Activități de toamnă pentru părinți și copii. 7 idei pentru toate vârstele

Activități de toamnă pentru părinți și copii. 7 idei pentru toate vârstele

Toamna este un anotimp minunat, de care ar trebui să ne bucurăm mai mult, chiar dacă avem senzația că odată cu vara anul s-a încheiat.

Activități de toamnă pentru părinți și copii. 7 idei pentru toate vârstele
Sursa foto: Pexels.com
de Georgiana Adam    |    13 Oct 2023   •   12:56

Pentru părinții cu copii, într-adevăr, vara este sezonul ideal, pentru că vremea caldă le permite să petreacă mult timp în aer liber. Însă puteți avea și o toamnă la fel de interesantă, cu activități frumoase. Iată câteva idei care vor fi pe placul părinților și al copiilor:

Învățați împreună o limbă străină

În zilele reci și ploioase poți să înveți împreună cu copilul tău o limbă străină - o activitate care îi va fi extrem de utilă și pentru școală. Dar ca să-i lași impresia că faceți împreună ceva recreativ, citiți o poveste pe care să i-o traduci și explici sau învățați o poezie distractivă, care să-l amuze și să-i trezească interesul. Vei găsi câteva idei aici.

Explorați natura

Peisajele de toamnă sunt colorate și spectaculoase și vă puteți bucura împreună de ele făcând drumeții. Poate copilul tău are o vârstă prea fragedă ca să aprecieze frumusețea toamnei, dar îi poți explica tu transformările care se produc în natură odată cu venirea acestui anotimp. Explică-i de ce frunzele se îngălbenesc și cad, de ce se înnoptează mai devreme, ce se întâmplă cu copacii, păsările și animalele și că toamna este sezonul care ne oferă cele mai gustoase fructe și legume.

Faceți o colecție cu frunze frumoase

Copiii sunt cuceriți de formele și culorile frunzelor de toamnă, astfel că vă puteți petrece multe zile afară adunând frunze deosebite cu care să faceți împreună o colecție. Dar ca activitatea să fie și mai interesantă, puteți să faceți împreună buchete, coronițe ori să realizați cu ele alte proiecte distractive, iar pe My Kids Time vei descoperi mai multe idei din care să te inspiri.

Sculptați dovleci

Mergeți în piață și luați un dovleac pe care să-l sculptați împreună pentru Halloween sau pentru a decora casa. Copiii de orice vârstă vor iubi această activitate ��� La final îi puteți pune în interior o lumină și ca să eviți vreun incident nedorit, îți recomandăm să alegi o lampă cu led alimentată de o baterie în locul clasicei lumânări.

Adunați castane și ghinde

Această activitate poate fi o veritabilă vânătoare de comori dacă îi spui copilului că trebuie să găsească cele mai frumoase castane și ghinde pe care să le puneți acasă, într-un bol.

Faceți căsuțe pentru păsări

Explică-i copilului tău că sunt păsări care rămân la noi și pe perioada iernii și că au nevoie de căldură. Realizați împreună căsuțe din placaj sau din alte materiale pe care să le instalați apoi în copacii din parc sau dintr-o pădure.

Plantați semințe

Pentru copii, această activitate va fi un adevărat experiment științific. Alege câteva semințe, puneți-le împreună în vase cu pământ și explică-i că trebuie udate. Copilul va fi fascinat când va vedea prima frunzuliță și va urmări cu interes cum crește și se dezvoltă noua plantă.

 

×
Subiecte în articol: advertorial
Parteneri
România va trimite în Ucraina sisteme de apărare antiaeriană
x close