Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Top filme cu John Travolta

Top filme cu John Travolta

John Travolta a avut o carieră cu suișuri și coborâșuri, dar câteva filme au rămas în istorie pentru rolurile pe care le-a avut.

Top filme cu John Travolta
de Georgiana Adam    |    22 Dec 2020   •   15:26

La 35 de ani de la primul său film, Travolta este încă un actor relevant și continuă să stârnească interes.

 

Iată care sunt cele mai bune filme în care John Travolta a jucat:

 

1. Pulp Fiction (1994) - Mulți oameni consideră că rolul din acest film i-a revitalizat cariera lui John Travolta. Pentru rolul din Pulp Fiction, Travolta a primit inclusiv o nominalizare la Premiile Oscar la categoria cel mai bun actor. Inițial, el nici nu făcea parte din distribuție, dar Quentin Tarantino l-a ales în cele din urmă după ce Michael Madsen, cel care a interpretat rolul lui Vic Vega în Reservoir Dogs, a ales să apară în Wyat Earp al lui Kevin Costner. Travolta a acceptat inclusiv o remunerație mai mică deoarece considera că acest film îi poate revitaliza cariera. În 2004, Tarantino a vorbit inclusiv despre realizarea unui film sperat denumit Vega Brothers, dar ideea nu s-a mai concretizat niciodată.

 

2. Grease (1978) - John Travolta a avut un rol principal în acest musical și a jucat alături de Olivia Newton-John. Aceasta din urmă interpretează rolul unei studente din Australia care se îndrăgostește de personajul lui John Travolta, Danny Zuko. Filmul a avut un succes major la box office, având încasări de 366.2 milioane de dolari la un buget de doar 6 milioane de dolari. În 1982 a apărut și Grease 2, dar Travolta nu a mai făcut parte din distribuție. Travolta poate fi văzut însă in jocul de păcănele lansat de Playtech, sub numele Grease. Inspirat din povestea primului film, slotul Grease îi are printre simbolurile principale tocmai pe actorii principali din film. Jocul poate fi testat si in varianta de pacanele gratis pe site-urile specializate.

 

3. Saturday Night Fever (1977) - În acest film, Travolta interpretează rolul unui tânăr de 19 ani din Brooklyn care are o viață absolut banală ziua, dar seara este regele dansului la o discotecă locală. Pentru acest rol, Travolta a avut o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun actor. De asemenea, Saturday Night Fever a avut și un succes uriaș la box office, încasările trecând de 237 de milioane de dolari, la un buget de doar 3.5 milioane de dolari. Acesta este considerat și unul dintre filmele cu cea mai bună coloană sonoră din istorie.

 

4. Blow Out (1981) - John Travolta a făcut din nou echipă cu regizorul Brian De Palma în acest thriller în care îl interpretează pe Jack Terry, un tehnician de efecte sonore din Philadelphia, care înregistrează din greșeală probele unui asasinat în spatele căruia se află un posibil candidat la președinția SUA. Filmul a avut un buget de 18 milioane de dolari, dar încasările au fost de doar 13.8 milioane de dolari. Totuși, în ultimii ani acest film s-a bucurat de o popularitate mai ridicată, după ce Quentin Tarantino a afirmat că este în top 3 cele mai bune filme pe care le-a văzut. Pe IMDB, Blow Out are nota 7.4 din aproape 45 de mii de voturi exprimate.

 

5. Urban Cowboy (1980) - Acesta este un western romantic regizat de James Bridges. Travolta îl interpretează pe Buford Uan "Bud" Davis, care se mută în Houston pentru un loc de muncă în industria petrolieră. El o cunoaște însă pe Sissy, de care se îndrăgostește și urmează povestea lor de dragoste. Filmul a avut un buget de 10 milioane de dolari, iar încasările s-au ridicat la peste 45 de milioane de dolari. Și acest film are o coloană sonoră bună, pentru care a fost foarte apreciat.

×
Parteneri
1,5 milioane de angajați români ar putea avea salarii mai mici, din iulie
x close