Antena 3 CNN Economic Imunoglobulinele IgY specifice din ou, inovație în terapia antimicrobiană și imunologie

Imunoglobulinele IgY specifice din ou, inovație în terapia antimicrobiană și imunologie

Oul Hiperimun este oul științific, unic, deosebit de cel convențional, prin anticorpii săi IgY specifici care ajută la susținerea imunității organismului şi acţionează împotriva bacteriilor, virusurilor și fungilor, factori biologici agresivi patogeni pentru om.

Imunoglobulinele IgY specifice din ou, inovație în terapia antimicrobiană și imunologie
de Georgiana Adam    |    26 Noi 2021   •   15:10

Infecții respiratorii, urinare, gastro-intestinale sau cutanate cu Escherichia coli, Staphylococcus aureus, Salmonella spp., Streptococcus pneumoniae sau Clostridium difficile etc. pot fi rezolvate acum, cu ajutorul anticorpilor IgY specifici care se găsesc numai în Oul Hiperimun Romvac și care acționează exact asupra microorganismului ce provoacă infecția respectivă.

Compania românească Romvac, prin cercetările sale din domeniul medical, s-a orientat spre suplinirea nevoilor de apărare a organismului, prin imunizare pasivă care devine imperioasă mai ales atunci când organismul nu este capabil să producă singur anticorpii. Imunizarea pasivă se realizează prin administrarea unor anticorpi produși de găină în urma hiperimunizării păsării. Acești anticorpi se numesc imunoglobuline Y, acționează specific și se găsesc în Oul Hiperimun Romvac.

Diferențe terapeutice majore: Oul Hiperimun Romvac și oul convențional

Oul de găină convențional este un aliment complet cu proprietăți nutritive și terapeutice datorită elementelor bioactive pe care le conține, dar fără specificitate față de antigene bacteriene, virale sau micotice. Oul Hiperimun Romvac are aceleași calități nutritive ca oul convențional, conținând în plus, imunoglobuline specifice față de unii agenți patogeni rezistenți sau sensibili la antibiotice și care evoluează la om. Spre deosebire de oul convențional, Oul Hiperimun Romvac conține în gălbenuș, anticorpi specifici IgY față de antigene bacteriene, virale și fungice utilizate la imunizarea găinilor, precum și proteine imunologic active specifice, în albuș.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Știința a demonstrat că o găină infectată cu un agent patogen are capacitatea de a produce o imunoglobulină specifică numită IgY, adică un anticorp pe care îl transferă din sânge în ou pentru a-l proteja pe viitorul pui, de respectivul agent patogen.

Pentru capacitatea lor de a acționa țintit împotriva a diferite bacterii, virusuri și fungi, Romvac a dezvoltat aceste imunoglobuline din oul obișnuit, făcându-le să acționeze specific în terapii profilactice și curative, prin produsele din gama Imunoinstant. Obţinerea Ouălor Hiperimune polivalente sau monovalente de la Romvac, spre deosebire de ouăle provenite de la găini obişnuite, implică un proces extrem de complex ce cuprinde prepararea antigenelor pe medii de cultură selective, imunizarea găinilor cu antigene emulsifiante în adjuvant, evaluarea cantitativă și calitativă a anticorpilor IgY specifici prin teste imunologice: testul ELISA calitativ și cantitativ, testul de imunodifuzie în gel de agar. Apoi, imunoglobulinele IgY sunt condiţionate în soluţii buvabile, creme, spray-uri, soluţii pentru aerosoli, suspensii în produsele Imunoinstant, singurele din România care conţin atât anticorpii IgY specifici față de antigene bacteriene, virale și fungice, cât și proteinele imunologic active specifice din albuș.

Imunoglobulina Y nespecifică din oul convenţional nu va putea niciodată să acţioneze împotriva factorilor biologici agresivi pentru om, deoarece este limitată terapeutic și poate acţiona numai împotriva microorganismelor cu care pasărea a intrat în contact pe parcursul vieţii sale. Aceste microorganisme sunt patogene numai pentru pasăre, nu și pentru om. Niciodată o găină obişnuită, nevaccinată ca să producă răspuns specific, nu va produce anticorpi specifici şi mai ales pe tulpini care sunt patogene la om. Găina nu va produce niciodată anticorpi IgY specifici împotriva E.coli, Staphylococcus aureus, Candida, HPV, Clostridium difficile etc., dacă nu va fi vaccinată împotriva acestora, adică dacă nu va fi inoculată cu antigene specifice. Fără un stimul specific, nu poate exista răspuns specific. Aceasta este marea diferență științifică dintre oul obișnuit și cel Hiperimun produs de Romvac.

Rezistența antimicrobiană, o problemă la nivel global

Declarată de OMS drept una dintre primele 10 amenințări globale la adresa sănătății publice cu care se confruntă omenirea, rezistența antimicrobiană subminează capacitatea omului de a lupta împotriva bolilor infecțioase și de a gestiona complicațiile frecvente apărute la pacienți vulnerabili, precum cei supuși tratamentului chimioterapic sau intervențiilor chirurgicale. ECDC avertizează că noi mecanisme de rezistență apar și se răspândesc peste tot în lume, punând în dificultatea abilitatea de a trata chiar infecții obișnuite, ajungându-se astfel, la perioade îndelungate de boală, dizabilitate sau chiar deces. Pentru toți acești pacienți, capacitatea de a trata infecțiile secundare este crucială.

În plus, bolnavii cu infecții cauzate de tulpini bacteriene rezistente la tratament prezintă risc crescut de a dezvolta complicații ale infecției sau chiar de deces, necesitând resurse suplimentare de îngrijire medicală față de bolnavii cu infecții cauzate de tulpini nerezistente ale aceleiași bacterii.

Imunoglobulinele IgY specifice din Oul Hiperimun Romvac,

3 beneficii majore pentru sănătate

Obținute prin hiperimunizarea găinilor cu microorganisme patogene pentru om, imunoglobulinele IgY specifice din Oul Hiperimun Romvac ajută mecanismul de susținere a imunității pasive, adică organismul uman primește gata preparați anticorpii de care are nevoie, fără a mai fi nevoit să îi producă singur aşa cum se întâmplă în cazul imunizării active, prin vaccinare.

De asemenea, aceste imunoglobuline IgY specifice acționează preventiv, ca o barieră pe care organismul nostru o capătă împotriva factorilor biologici agresivi patogeni, dar are, în același timp, și acțiune curativă în cazul pacienților care au contactat, deja, o infecție cu unul din agenții patogeni împotriva cărora, în Oul Hiperimun Romvac, există deja anticorpi specifici.

Imunitatea pasivă indusă de imunoglobuline IgY specifice din Oul Hiperimun Romvac asigură o protecție imediată față de infecții urinare, respiratorii, cutanate, gastrice, gastrointestinale, genitale etc..

Imunoglobulinele IgY din Oul Hiperimun sunt principiul activ esențial pe care se bazează toate produsele și protocoalele terapeutice Imunoinstant dezvoltate și validate de experții Companiei Romvac, pentru a oferi suport imunitar organismului, pentru a trata eficient diferitele afecțiuni cauzate de microorganisme patogene și, de asemenea, pentru a regenera şi echilibra organismul.

Oul Hiperimun Romvac - terapie adjuvantă împotriva a 30 de agenți patogeni

Romvac produce anticorpi împotriva a 30 de agenți patogeni respective, printer care: Acinetobacter baumannii, borelioza (boala Lyme) (antigenele Borrelia burgdorferi sensu stricto, Borrelia burgdorferi sensu lato, Borrelia garinii, Borrelia afzelii), Candida albicans, Candida glabrata, Candida krusei, Citrobacter spp., Clostridium difficile, Enterococcus faecalis, Escherichia coli, Helicobacter pylori, Virusul Herpes Simplex tip 1 (HSV 1), Papilomavirusul uman (HPV) 9-valent, respectiv tipurile 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 şi 58, Klebsiella pneumoniae, Mycobacterium, Proteus mirabilis, Proteus spp., Pseudomonas aeruginosam, rotavirus, Salmonella enteritidis, Salmonella spp., Salmonella typhimurium, Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidermidis, Streptococcus grup B, Streptococcus mutans, Streptococcus pneumoniae și virusul varicelo-zosterian.

Pe lângă imunoglobulinele Y specifice față de cele 30 de tulpini bacteriene, virale și micotice, produsele Imunoinstant conțin și proteine imunologic active extrase din albușul Oului Hiperimun precum, ovotransferină, ovomucină, lizozim și ovoalbumină, factori de transfer și diferite peptide. La ora actuală, Romvac produce IgY în terapia specifică adjuvantă recomandată în cazul infecţiilor provocate de aceste de tulpini, cu diferite localizări: urinare, respiratorii, digestive, cutanate, genitale, gastrice, gastrointestinale, dar şi în afecţiuni parodontale.

Imunoglobuline Y specifice – eficiență în imunoterapie, cu eforturi reduse

Una dintre cele mai importante realizări din ultimii ani constă în folosirea imunoglobulinelor din ou ca agenți imunomodulatori în tratamentul unor deficiențe imunologice, pentru reducerea leziunilor dermatologice și îmbunătățirea stării de sănătate.

Imunoglobulina IgY reprezintă un tip de imunoglobulină care este anticorpul major în sângele păsărilor și al reptilelor. Se găsește în concentrații mari în gălbenușul ouălor de găină. Ca și în cazul celorlalte imunoglobuline, IgY reprezintă o clasă de proteine formate de sistemul imunitar ca reacție la anumite substanțe străine pe care le recunoaște în mod specific. Imunoglobulinele IgY sunt o alternativă la imunoglobulinele mamiferelor, cu rol din ce în ce mai mare în cercetare, fiind aplicate cu succes în scop științific, de diagnostic, profilactic și terapeutic.

Tehnologia bazată pe anticorpii mamiferelor prezintă o serie de dezavantaje: purificarea anticorpilor din serul mamiferelor este scăzută, laborioasă şi costisitoare, iar stresul pentru animalele implicate este crescut. Un avantaj major al utilizării anticorpilor de pasăre este faptul că imunoglobulinele aviare se recoltează direct din gălbenușul de ou în loc de ser, evitând astfel, recoltarea de sânge și stresarea animalului. De aceea, găina devine o sursă convenabilă și mai puțin costisitoare de anticorpi. Imunoglobulinele IgY specifice produse în urma hiperimunizării găinii au o eficiență deosebită în imunoterapie.

Peste 7000 de pacienți

Imunoglobulinele IgY din produsele Imunoinstant s-au dovedit a fi un mijloc terapeutic extrem de eficient împotriva unui număr larg de afecțiuni. Astfel, printre cei peste 7000 de pacienți ai Cabinetului de Medicină Complementară – Alternativă Romvac, se află și cei care s-au vindecat clinic de psoriazis sau au cunoscut o îmbunătățire a stării de bine a organismului, cum este cazul persoanelor cu alergii respiratorii sau cutanate și alte boli autoimune, precum tiroidită acută și epidermoliză buloasă.

Produsele din gama Imunoinstant şi-au dovedit eficienţa şi în cazul pacienţilor cu infecţii localizate la diferite niveluri, precum cei cu infecţii urinare determinate de Escherichia coli, Klebsiella spp., Proteus mirabilis, Enterococcus faecalis, Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus sau Streptococcus grup B. Acestea sunt extrem de răspândite, provoacă foarte multe neplăceri şi, din nefericire, sunt recurente. Apoi, sunt pacienţii cu infecţii genitale determinate de Candida spp., Escherichia coli, Enterococcus faecalis, Klebsiella spp., Streptococcus grup B., Staphylococcus spp., HPV (9 tulpini), Herpes Simplex tip 1 (HSV 1). Eficacitatea anticorpilor din produsele Imunoinstant a fost dovedită şi prin tratarea pacienţilor cu infecții herpetice determinate de Herpes Simplex HSV 1 sau a pacienților cu infecții gastrice determinate de Helicobacter pylori şi cu infecții gastrointestinale provocate de Clostridium difficile sau Escherichia coli. De asemenea, anticorpii specifici acţionează şi în infecţii respiratorii determinate de Streptococcus pneumoniae, Klebsiella pneumoniae, Staphylococcus aureus sau Pseudomonas aeruginosa, dar şi în afecţiuni parodontale determinate de Staphylococcus spp. sau Streptococcus spp..

La cabinetul Imunoinstant, s-au prezentat și pacienţi cu acnee cauzată de infecţia cu Staphylococcus aureus, dar și pacienți cu plăgi atone infectate cu Staphylococcus aureus MRSA, Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella spp., Candida spp., Escherichia coli; sau pacienți cu dermatite de diferite forme provocate de Staphylococcus aureus.

Programe de cercetare cu instituţii de renume din medicină

Romvac a realizat programe de cercetare pentru testarea de noi valențe ale IgY, cu Spitalul Sfânta Maria, cu Institutul Național Victor Babeş, cu Spitalul Clinic de Urgență din Cluj și cu Facultatea de Medicină Veterinară din Iași.

Administrarea terapiei pe bază de IgY specific din Oul Hiperimun Romvac

Administrarea terapiei adjuvante pe bază de imunoglobulină Y se realizează atât pe cale generală, cât și locală. Utilizarea produselor din gama Imunoinstant ajută la prevenirea și combaterea infecțiilor cu germeni patogeni, prezentând activitate antimicrobiană, antiinflamatoare și imunomodulatoare. Aceste proteine imunologic active asigură imunizarea pasivă a organismului, având efect de stimulare a funcțiilor sistemului imunitar.

Eficiența terapiei cu IgY Imunoinstant este strâns legată de administrarea fără întreruperi a imunoglobulinei Y, pe toată perioada de terapie. Modul de administrare a imunoglobulinelor Y Imunoinstant se recomandă în funcție de starea de sănătate a fiecărui pacient atât înainte, cât și în timpul terapiei cu acești anticorpi. Perioada administrării imunoglobulinei Y, precum și protocolul terapeutic se modulează în funcție de pacient, diagnostic și evoluție, mai ales că fiecare organism este unic în felul său și răspunsul acestuia la terapie diferă de la o persoană la alta.

Datorită acțiunii benefice a imunoglobulinei Y specifice și a administrării facile a acesteia, terapia Imunoinstant se folosește cu succes atât la copii, de la vârsta la care aceștia pot consuma ou, cât și la adulți și vârstnici, singura restricție fiind utilizarea acestor produse de către persoanele care au alergie la ou în general.

Romvac, unicul producător al Oului Hiperimun și al imunoglobulinelor Y specifice

În 2010, Compania Romvac a început cercetarea științifică privind obținerea imunoglobulinei IgY specifice, lansând câțiva ani mai târziu, Oul Hiperimun și produsele de uz uman din gama Imunoinstant unice în România chiar și astăzi. Acestea se administrează intern și extern, ca metodă inovatoare de susținere a sistemului imunitar și de acțiune împotriva microorganismelor patogene multirezistente.

Administrarea orală a anticorpilor specifici împotriva unor agenți patogeni este o abordare inovatoare și atractivă pentru a asigura imunitatea organismului. Numărul în creștere al bacteriilor rezistente la antibiotice accelerează nevoia de a găsi alternative care să compenseze utilizarea antibioticelor. Imunoterapia poate fi utilizată ca tratament complementar împotriva patogenilor greu de combătut cu antibiotice tradiţionale.

www.imunoinstant.ro

×
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close