În perioada de dinaintea crizei, foarte mulţi români au luat credite în franci elveţieni. În anii 2006-2007 moneda era stabilă iar împrumutul în franci se obţinea mult mai uşor faţă de unul în euro. Scurtă le-a fost bucuria celor care au luat credite pentru că ratele au crescut considerabil. De exemplu, o persoană care avea în 2007 o rată lunară de 1.000 de franci elveţieni a ajuns să plătească în prezent şi peste 3.000 de franci.
Să luăm un exemplu concret, al unui român care a contractat un credit ipotecar de aproape 100.000 de franci elveţieni de la o bancă din România, în anul 2007, pe o perioadă de 30 de ani.
Luna aceasta, după 7 ani, soldul creditului ar fi de peste 87.000 de fraci elveţieni, iar rata dobânzii de 3,47%, ceea ce s-ar traduce într-o rată lunară de 462 franci elveţieni şi un total de plată rămas de peste 127.000. Aşadar, o rată mai mare cu peste 500 lei faţă de momentul contractării creditului.
Soluţia pare a fi o refinanţare. Cea mai bună opţiune, dar nu şi mai ieftină, este refinanţarea în lei. Astfel, pentru perioada rămasă din credit, adică 23 de ani, se vor împrumuta peste 320.000 de lei, iar rata lunară va fi de aproape 2000 de lei. Deci, clientul va plăti mai mult decât plăteşte în prezent pentru creditul în franci elveţieni.
Observăm aşadar că, în acest moment, refinanţarea nu este o alternativă de luat în calcul. Dacă dobânda ar fi rămas nemodificată pe parcursul ultimilor şase ani, am fi avut acum o rată lunară echivalentă cu 2.077 lei, adică cei 563 de franci din exemplu iniţial, iar refinanţarea ar fi fost avantajoasă.
Clienţii ar fi putut economisi peste 100 lei pe lună, asta dacă şi ROBOR-ul ar fi rămas constant. Acest lucru nu ar compensa însă pierderea suferită din cauza aprecierii francului elveţian, cu 85% în februarie 2014, faţă de cotaţia medie din 2007.
