Antena 3 CNN Economic Investitorii americani trag un semnal de alarmă: criza politică împinge România spre retrogradarea la statutul "junk"

Investitorii americani trag un semnal de alarmă: criza politică împinge România spre retrogradarea la statutul "junk"

B.N.
2 minute de citit Publicat la 10:40 09 Mai 2025 Modificat la 14:10 09 Mai 2025
GettyImages-1221830550
AmCham România face apel la responsabilitate și dialog, esențiale pentru a preveni un declin ireversibil al încrederii investitorilor în România Foto: Getty Images

Camera de Comerț Americană din România (AmCham România), organizație care reunește 600 de companii americane din România,  avertizează că, pe fondul instabilității politice, riscul ca România să fie retrogradată de agenție de rating la statutul „junk” — adică în categoria țărilor considerate nu sigure pentru investiții — este mai ridicat ca niciodată.

"Deși alegerile vor veni și vor trece, economia trebuie să rămână stabilă. În ultimii ani, România s-a confruntat cu multiple crize suprapuse, care au creat presiuni bugetare semnificative și au afectat grav climatul investițional. Riscul de a fi retrogradată într-o categorie de țări considerate nepotrivite pentru investiții (status de 'junk') este acum mai iminent ca niciodată", scrie AmCham într-un comunicat.

Indiferent de configurația viitoare a puterii politice, companiile americane din România consideră esențial ca liderii politici să se angajeze, fără întârziere, într-un dialog autentic cu sectorul privat pentru a stabiliza și a redresa economia.

AmCham face apel la responsabilitate și dialog, esențiale pentru a preveni un declin ireversibil al încrederii investitorilor în România, având în vedere contextul turbulențelor economice acumulate de-a lungul anilor și amplificate la un nivel îngrijorător de perioada electorală prelungită.

Potrivit AmCham, principala prioritate a României este redresarea economică și un echilibru macro-bugetar.

AmCham a subliniat că își menține poziția apolitică și nu face recomandări cu privire la opțiunile de vot.

Agenția de rating S&P Global a analizat trei scenarii posibile pentru economia României după turul doi al votului prezidențial, avertizând că cel al organizării unor alegeri parlamentare anticipate este de departe cel mai periculos, pentru că ar deteriora serios finanțele tării care sunt deja afectate de rezultatul alegerilor și de instabilitatea politică. 

În ianuarie, S&P a retrogradat de la "stabil" la "negativ" perspectiva ratingului de țară al României.

România nu își poate permite să rateze fondurile europene

"Am ajuns într-un punct în care nu mai putem amâna reformele esențiale. România nu își poate permite să rateze fondurile europene. Finanțarea economiei și depășirea crizei depind de capacitatea noastră de a atrage și utiliza eficient fondurile PNRR", scrie organizația.

Potrivit AmCham, pentru a preveni o destabilizare suplimentară a economiei, este necesară o reconfigurare fiscală, și ste crucial ca această reconfigurare să fie implementată în mod echitabil. Sectorul privat a fost afectat semnificativ de aceste șocuri economice și a reușit să le absoarbă până în prezent, dar nu se mai poate aștepta ca acesta să suporte întreaga povară singur, susține AmCham.

"În 2025, sectorul privat și societatea se așteaptă ca România să demonstreze, prin deciziile și conducerea sa, că este un membru matur al Uniunii Europene, un aliat de încredere în cadrul NATO, un partener credibil în relația sa strategică cu Statele Unite, un pilon de stabilitate în regiune și un candidat serios pentru aderarea la OCDE. Aceste direcții nu sunt negociabile".

AmCham reunește în prezent peste 600 de companii americane, internaționale și românești, cu investiții cumulate de peste 30 de miliarde de dolari în România. Companiile membre AmCham oferă împreună peste 250.000 de locuri de muncă și generează o cifră de afaceri combinată de peste 65 de miliarde de euro. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close