Antena 3 CNN Economic Marcel Ciolacu: "Toate voucherele de alimente au fost încărcate cu 250 de lei. Aceste programe vor continua și din 2024 încolo"

Marcel Ciolacu: "Toate voucherele de alimente au fost încărcate cu 250 de lei. Aceste programe vor continua și din 2024 încolo"

Voucherele pentru alimente au fost încărcat de bani pentru românii care au aceste beneficii, a anunţat, vineri, premierul Marcel Ciolacu.

de Milena Niță    |    18 Aug 2023   •   09:34

Guvernul a virat banii pentru alimentarea tuturor voucherelor de alimente cu suma de 250 de lei. 

"Astăzi avem o veste bună de la Ministerul Fondurilor Europene: toate cardurile sociale au fost încărcate cu sumele pentru alimente aferente tranșei pe luna august. 

Vorbim de 2,4 milioane de români care au primit un sprijin de 250 de lei din partea statului.

Mai mult, din negocierile avute înainte de domnul ministru Boloș, aceste programe vor continua și în exercițiul financiar viitor şi vor fi prinse și din 2024 încolo", a anunţat, vineri, premierul Marcel Ciolacu.

Citeşte şiLista magazinelor din toată ţară unde pot fi folosite tichetele pentru alimente

Este vorba despre 2,4 milioane de români care au primit un sprijin de 250 de lei din partea statului.

Aceasta este a opta tranșă a ajutorului pentru alimente şi mese calde acordat persoanelor vulnerabile, care intră pe cardurile ”Sprijin pentru România”.

Cine beneficiază de vouchere de alimente și mese calde

- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

- persoanele - copii și adulți - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

- familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social

- persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

În cursul anului trecut, românii eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.

×
Citește mai multe din Economic
» Vezi toate știrile din Economic
Cele mai noi știri
Parteneri
x close