Antena 3 CNN Economic Marius Budăi anunță noi ajutoare pentru românii vulnerabili! ”Le vom implementa în perioada următoare”

Marius Budăi anunță noi ajutoare pentru românii vulnerabili! ”Le vom implementa în perioada următoare”

Marius Budăi a vorbit, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, despre două investiții extrem de important pe care statul le va implementa în perioada următoare.

de Laura Dinu    |    03 Apr 2023   •   12:53

”Ministerul Muncii are de implementat două investiții strategice în această perioadă extrem de importantă!

Una este în domeniul ocupării forței de muncă din România. Avem un proiect care își dorește să transforme Agenția Națională de ocupare a Forței de Muncă, un proiect care se intitulează ”Servicii moderne accesibile și pregătite pentru viitor”, în valoare de 316 milioane de euro.

Ne dorim ca prin acest proiect să creștem capacitatea administrativă a agenției naționale astfel încât să transformăm Agenția Națională într-un actor activ pe piața muncii și să schimbăm viziunea nu numai să fim plătitori de acele subvenții care se acordă pe ucenicie sau pentru tineri, care sunt foarte bune și foarte importante, însă să devenim și activi pe piața forței de muncă, să devenim mobilizatori și să fim astfel acel liant între mediul privat și forța de muncă”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN. 

”A doua investiție este în domeniul incluziunii sociale. Vreau să vă spun că vom avea servicii integrate în comunitățile rurale și anume vom continua un proiect pe care deja Ministerul Muncii l-a implementat, dar acum va fi la scară mai mare, vom facilita accesul persoanelor vulnerabile la serviciile de calitate. 

Proiectul este în valoare de 816 milioane de euro și practic vom dezvolta astfel de servicii comunitare integrate. Și aici dau exemplu accesul la servicii medicale de bază sau să schimbăm asistența socială. 

Citește și: Anunțul ministrului Marius Budăi despre scăderea pensiilor după recalculare: ”Vom rezolva inechitățile!”

Spuneam la un moment dat, când am lansat venitul minim de incluziune, să mergem către o asistență socială bazată pe management de caz. Ce ar însemna asta, ar însemna faptul că, de exemplu, la o familie care își solicită un sprijin pentru a intra într-un venit minim de incluziune, să avem un serviciu de consiliere școlară care să aibă drept scop combaterea și prevenirea abandonului școlar.

Sunt lucruri extrem de importante pe care le vom implementa în perioada următoare sperăm noi și cu succes”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN. 

×
Subiecte în articol: Marius Budăi
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close