Antena 3 CNN Economic Patronul FCU Craiova, Adrian Mititelu, îl roagă pe Bolojan să majoreze taxele pentru unele cluburi de fotbal

Patronul FCU Craiova, Adrian Mititelu, îl roagă pe Bolojan să majoreze taxele pentru unele cluburi de fotbal

B.N.
2 minute de citit Publicat la 23:29 09 Iul 2025 Modificat la 23:47 09 Iul 2025
Adrian Mititelu
Adrian Mititelu la Adunarea generala a Federatiei Romane de Fotbal, la Casa Fotbalului Foto: Agerpres

FCU Craiova, clubul patronat de Adrian Mititelu, a publicat pe Facebook o scrisoare deschisă transmisă premierului Ilie Bolojan prin care cere majorarea taxelor pentru cluburile de fotbal care nu investesc în dezvoltarea sportivă.  Mai exact, clubul solicită o nouă reglementare fiscală în fotbal, cu impozite progresive pe salarii și interzicerea finanțării din bani publici pentru cluburile din Superliga și Liga 2 începând cu 2026. Clubul susține că măsurile ar stimula concurența reală, ar încuraja promovarea tinerilor români și ar aduce anual la bugetul de stat peste 150 de milioane de euro.

"Dacă cu adevărat statul, prin Guvernul României, vrea să ajute fotbalul profesionist, acesta trebuie să adopte de urgenţă unele măsuri, printre care s-ar număra şi impozitul de 80% pentru “ce trece de 10.000 de euro”, FCU Craiova subliniind că prin actuala legislaţie cluburile au atras jucători din afară ţării cu salarii foarte mari în raport cu veniturile pe care le produce un club în România.

"Fotbalul profesionist din România are stringentă nevoie de o nouă reglementare fiscală, bazată pe principiul echităţii, proporţionalităţii şi al loialităţii, în raport cu interesele mişcării sportive din România, dar şi cu interesele statului din această perioadă grea din punct de vedere economic. Actuala reglementare fiscală din România este una inadecvată, inechitabilă şi total antieuropeană," scrie FCU Craiova în scrisoarea deschisă publicată pe Facebook. 

Potrivit FCU Craiova, "marea majoritate a cluburilor profesioniste de fotbal din România sunt ultra dependente de banii publici pentru a supravieţui".

"Anual, din bugetele judeţelor, municipiilor şi oraşelor din România ajung în fotbalul profesionist/semiprofesionist aproximativ 80 de milioane de euro. Fără aceşti bani, aşa cum spuneam, marea majoritate a cluburilor ar fi în colaps. Acest lucru se datorează faptului că, prin aceste sume finanţate de stat, s-a menţinut un nivel incorect de cheltuieli cu salariile, deşi competiţia sportivă este, în general, una slabă, nivelul salarial este unul uriaş în raport cu economia României şi cu venitul mediu pe cap de locuitor," mai scrie în document.

Potrivit clubului, a cest lucru a fost posibil datorită faptului că statul român, prin reglementarea din 2017, a creat premisele ridicării artificiale a unui nivel salarial foarte mare. Pentru că impozitele sunt foarte mici, cluburile au atras jucători din afară ţării cu salarii foarte mari în raport cu veniturile pe care le produce un club în România, explică FCU Craiova, care adaugă că în loc să fie încurajaţi şi stimulaţi tinerii jucători români, precum şi tinerii în general, s-a stimulat aducerea de jucători străini pe salarii imense.

FCU Craiova îi solicită premierului Ilie Bolojan o nouă reglementare fiscală în fotbal: impozit de 2% pentru salarii sub 1.000 euro, 20% între 1.000–3.000 euro, 50% între 3.000–10.000 euro și 80% peste 10.000 euro. Clubul propune și interzicerea finanțării din bani publici pentru echipele din Superliga și Liga 2 începând cu 2026.

"Prin adoptarea acestor măsuri stringente s-ar pune bazele unui restart al fotbalului profesionist prin care va fi stimulată libera concurenţă, accentul pe dezvoltarea tinerilor români şi resurse de cca. 150 milioane de euro pe an la bugetul naţional care, ulterior, vor putea fi folosite în construcţia de stadioane, baze sportive, etc," mai scrie în scrisoarea deschisă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close