Antena 3 CNN Economic Românii au de așteptat mai bine de 40 de zile până vor primi pensia următoare! Când intră banii în luna iunie

Românii au de așteptat mai bine de 40 de zile până vor primi pensia următoare! Când intră banii în luna iunie

Românii vor aștepta mai bine de 40 de zile până ce vor primi pensia în luna iunie.

Românii au de așteptat mai bine de 40 de zile până vor primi pensia următoare! Când intră banii în luna iunie
Sursa foto: Profimedia Images
de Laura Dinu    |    07 Mai 2024   •   00:00

Mai sunt doar câteva luni până ce românii ar trebuie să beneficieze de venituri mai mari, după implementarea legii pensiilor de la 1 septembrie 2024.

Guvernanții susțin că procesul de recalculare este aproape gata, iar pensionarii vor începe să primească deciziile de recalculare foarte curând. Aceștia vor afla, astfel, câți bani vor primi în plus după ce veniturile le vor fi evaluate de autorități. 

Cu toate acestea, până atunci, traiul pensionarilor este unul greu. Motiv pentru care lună de lună așteaptă cu sufletul la gură pensiile. Din păcate, până la pensia următoare, vor avea mai mult de așteptat decât de obicei.

Românii au primit pensiile la începutul lunii mai

Luna aceasta, pensionarii au primit pensiile la începutul lunii mai. Și asta din cauza zilelor libere de Paște și 1 mai. 

”La solicitarea premierului Marcel Ciolacu, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a inițiat un proiect de Hotărâre de Guvern și un Memorandum pentru ca plata pensiilor să poată fi făcută înaintea sărbătorilor pascale.

Executivul a aprobat, în ședința de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024. Astfel, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) urmează să vireze până în 30 aprilie sumele necesare către Poșta Română și băncile comerciale cu care are încheiate convenții pentru plata acestor drepturi, anunța Ministerul Muncii la sfârșitul lunii aprilie. 

”Devansarea plății pensiilor înainte de sărbătorile de Paște presupune un efort susținut pentru care vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați, colegilor din minister, Casei Naționale de Pensii Publice și caselor teritoriale de pensii, băncilor comerciale cu care CNPP are încheiate convenții și, nu în ultimul rând, reprezentanților Poștei Române, care vor face eforturi pentru ca aceste drepturi să ajungă cât mai repede la pensionari”, declara ministrul Muncii, Simona Bucura – Oprescu.

Românii vor aștepta mai bine de 40 de zile până la următoarea pensie

Acesta este și motivul pentru care românii mai au de așteptat până ce vor primi banii în luna iunie. În special cei care au optat pentru plata pensiei pe card. Și asta deoarece, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, pensiile prin cont curent sau cont de card se achită în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni.

Așadar, din primele zile ale lunii mai, până pe data de 12 a lunii iunie, românii au de așteptat mai bine de 40 de zile. 

Cum se plătesc drepturile de pensie

În funcţie de opţiunea pensionarului, drepturile de pensie se achită prin mandat poştal, la domiciliul beneficiarului drepturilor de pensie sau al mandatarului, ori în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie.

×
Subiecte în articol: pensii
Parteneri
De la 1 iulie, se scumpesc carburanţii. Cu cât va plăti mai mult un şofer
x close