Alin Burcea, președintele ANAT, a vorbit, marţi, la Antena 3 CNN, despre impactul măsurilor fiscale din Ordonanţa trenuleț asupra turismului din România. El cere Guvernului să ia în considerare o persoană specializată în acest domeniu pentru a putea promova mai bine ţara către turiștii străini.
„Eu cred că nu sunt premise să meargă prost, pentru că dacă stăm totuși să ne gândim, nu a scăzut niciun salariu. Ok, nu vor mai fi creșteri, este evident. Văd că se planifică la Ministerul de Finanțe o creștere de 2,5% şi eu zic că suntem în parametrii şi românii pot să-și facă vacanțele.
Am citit săptămâna trecută o statistică şi în anul 2024 au fost mai mulți turiști în România și în străinătate decât în 2023. Oamenii călătoresc", a spus Alin Burcea la Antena 3 CNN.
Referitor la diminuarea sumelor alocate pentru voucherele de vacanţă, preşedintele ANAT a spus:
„Faptul că valoarea lor (n.r a voucherelor de vacanţă) a fost diminuată va impacta mai degrabă ca număr de turiști în acest an sau mai degrabă ca investiții în turism. Cu siguranță vor fi mai puțini, pentru că 1.600 mai era o sumă, 800 lei și ăștia impozabil, suma este foarte mică, deci nu mai este atractivă, așa că nu o să mai fie câți au fost anul trecut. De fapt, această sumă mare sau mică este un fel de catch. Vacanță de 800 lei sau 2.600 lei nu există în România de astăzi și la asta întotdeauna turiștii mai adăugau o anumită sumă.
Din păcate, reducându-se valoarea e clar că numărul celor care vor merge în România va fi mai mic și asta înseamnă niște lucruri în lanț, înseamnă încasări mai mici", a mai spus el.
Referitor la configurația noului guvern, Alin Burcea a spus că nu vede nicio schimbare pentru că oamenii din ministere sunt aceeași şi recomandă consultarea cu experţi, mai ales în domeniul turismului.
Citeşte şi: România și Bulgaria vor face pachete turistice comune pentru turiștii din Japonia
„În momentul de față, dintr-un minister mare turismul se regăsește ca departament într-un mega-minister, care avea trei componente, respectiv economie, IMM-uri și turiști și acum a venit și digitalizarea.
Mie nu mi se pare că s-a rezolvat ceva prin această alipire, pentru că practic oamenii sunt aceeași. A dispărut un ministru. Şi cred că oricât de deștept ar fi cel care este ministru, nu poate să cuprindă toate aceste economii naționale.
Noi am propus și cred că am fi în asentimentul ministrului Bogdan Ivan, dacă la departamentul nostru ar fi un profesionist cu care și el ca ministru să poată sfătui, să aibă pe cineva cu care să vorbească despre turism, pentru că practic vine dintr-o cu totul altă zonă. Digitalizarea este viitorul României.
Este o nevoie imperioasă să fie un om din industria noastră, să nu mai stă trei-patru luni să-l învățăm ce se întâmplă, să vină, să intre direct în focuri.
La partea asta de turiști străini, din păcate, România stă foarte slab. Estimăm 2,5 milioane de turiști străini și stăm destul de slab la partea statistică.
Acum, cu toate aceste reduceri bugetare, nu știu exact care va putea să fie bugetul promovare al României. Anul trecut de bine de rău am avut 4 milioane de euro, să vedem cât vom putea primi acum.
Deci trebuie să participăm la târguri să avem buget de promovare. Lucrurile astea sunt știute pentru unu ca mine, dar pentru cineva din afară e foarte greu", a mai spus Alin Burcea, preşedintele ANAT, la Antena 3 CNN.