Antena 3 CNN Economic Românii care vor primi pensii mai mari. Anunţul făcut de şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu

Românii care vor primi pensii mai mari. Anunţul făcut de şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu

Sunt veşti bune pentru pensionari, de la președintele Casei de Pensii: prin noua reformă, unele dintre pensiilor românilor vor creşte, iar până în septembrie toate dosarele vor fi evaluate.

Românii care vor primi pensii mai mari. Anunţul făcut de şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Sursa foto: Profimedia Images/Facebook Daniel Baciu
de Georgiana Adam    |    23 Apr 2023   •   15:57

În plus, nicio pensie nu va scădea, a mai spus președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu.

Potrivit lui, "în urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea", iar "pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare".

Toate aceste calcule se vor face până în luna septembrie, având în vedere că recalcularea pensiilor a început deja de ceva timp.

"Acest proces de evaluare este unul premergător recalculării tuturor dosarelor de pensie aflate în plată, care se va face în baza noii legi a pensiilor privind sistemul public de pensii.

Vezi şiCe pensie primește un român la bătrâneţe, dacă nu a muncit nicio zi. Statul îţi dă nişte bani

Colegii mei lucrează foarte intens, am depășit 75%, ne apropiem de un procent de aproape 80%, pot să spun că unele case de pensii au depășit chiar 80% din numărul total de dosare pe care le au de evaluat (…).

Sperăm ca până la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie să finalizăm acest proces de evaluare, care este foarte important.

Daniel Baciu: "Avem de evaluat 4,7 milioane de dosare și am făcut 3,5 milioane"

Urmărim două lucruri foarte importante: în primul rând, corectăm toate dosarele aflate în plată, separăm stagiile de cotizare contributive şi necontributive, pentru că noul act normativ va avea o nouă componentă de contributivitate față de ce avem în prezent (…).

Avem deja angajați, 1.000 de oameni lucrează special pentru această operațiune. În momentul de față, numărul total de dosare de evaluat este undeva la 4,7 milioane și ne apropiem de 3,5 milioane de dosare evaluate. 

Citeşte şi: Pensionarii care vor plăti impozit, după majorare. Câţi bani reţine statul de la români

Recalcularea se va face după ce vom avea toate aceste dosare evaluate.

Şeful Casei de pensii: "Pensiile cu un cuantum inferior vor crește. Nicio pensie nu va scădea"

În urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea. 

Noi urmărim să ajustăm aceste pensii pentru că de-a lungul timpului s-a creat o serie de inechități în sistemul public de pensii şi aici mă refer în special la faptul că actuala lege a fost modificată de foarte multe ori în ultimul timp și avem persoane aflate în plată care au calculată pensia pe diferite acte normative de-a lungul timpului, astfel încât la aceeași contributivitate, practic la același număr de puncte există cuantumuri de pensie diferite.

Noul act normativ exact asta urmărește, să reajusteze pensiile, pe același număr de puncte să avem același cuantum de pensie, pe aceeași contributivitate să avem aceeași pensie în plată. 

Pensiile care au un cuantum inferior, cu același număr de puncte, vor crește la același nivel ca pensiile care au un cuantum mai mare (…)", a declarat preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, potrivit realitatea.net.

Vezi şiVechimea în muncă pentru stabilirea pensiei. Avantajele pe care puţini români le cunosc

Când mă pot pensiona - este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării (Explicaţii în Galeria foto).

Recalcularea pensiei, un subiect intens discutat în această perioadă, poate fi cerută de români, printr-o solicitare, alături de câteva acte necesare.

Recalcularea pensiei se poate face în cazul celor care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, dar şi pentru persoanele care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.

Aşadar, după realizarea oricărui stagiu de cotizare după deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, se poate solicita recalcularea drepturilor de pensie.

Recalcularea pensiei pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni poate fi cerută de orice român.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close