Antena 3 CNN Economic Se schimbă legea pensiilor. Data de la care vom avea noi reguli şi pensii mărite pentru români

Se schimbă legea pensiilor. Data de la care vom avea noi reguli şi pensii mărite pentru români

Legea pensiilor se schimbă, iar noul cadru legislativ care va trebui să corecteze dezechilibrele din Legea 127/2019 va intra în vigoare în curând.

Se schimbă legea pensiilor. Data de la care vom avea noi reguli şi pensii mărite pentru români
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    18 Feb 2023   •   00:00

Prin PNRR, guvernanții și-au asumat o serie de reforme, printre care și cea a sistemului de pensii

Obiectivul reformei din domeniul pensiilor "îl reprezintă realizarea unui nou cadru legislativ care să corecteze inechitățile din sistemul de pensii, să răspundă Recomandărilor Specifice de Țară (RST) 2019 și 2020, să asigure sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului și să respecte principiul contributivității în raport cu beneficiarii drepturilor de pensie", potrivit PNRR.

Asta presupune, concret, adoptarea unei noi legi a sistemului public de pensii, simultan cu înlocuirea Legii 127/2019 (a cărei intrare în vigoare a tot fost amânată, iar legea n-a ajuns să se aplice până acum), inclusiv eliminarea unei perioade fixe stabilite de contributivitate de 25 de ani.

După cum și-au asumat guvernanții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în acest an ar trebui să apară un nou cadru legislativ în domeniul pensiilor, pentru a corecta dezechilibrele conținute de Legea 127/2019. 

Citeşte şiData la care românii cu pensii mai mari de 4.000 de lei îşi vor primi banii reţinuţi de stat

Termenul stabilit prin PNRR pentru intrarea în vigoare a noii legi privind sistemul de pensii, care să înlocuiască Legea nr. 127/2019, este sfârșitul lunii martie 2023.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ce prevede noua lege a pensiilor

Prevederile Legii 127/2019 vor fi analizate, iar cele ce nu afectează sustenabilitatea sistemului de pensii publice pe termen lung vor fi preluate în noua lege.

În esență, prin noua lege se dorește introducerea unei noi formule de calcul bazate pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivității. Se încearcă astfel corectarea unora dintre inechitățile sistemului public de pensii, prin eliminarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit.

Astfel, o să apară o nouă formulă de calcul al pensiei, ce are ca principiu de calcul produsul dintre numărul total de puncte cu valoarea unui indicator de pensie, un mecanism de indexare standard și sustenabil financiar, care ar asigura predictibilitatea pe termen mediu și lung a cheltuielilor cu plata pensiilor.

Apoi, noua lege va stabili că toate dosarele de pensii aflate în plată vor fi evaluate, pentru ca ulterior să fie recalculate. Așadar, pensiile vor crește, dar vizate de creștere vor fi, în principal, cele mici.

În plus, se vor introduce mai multe măsuri ce au ca scop stimularea rămânerii în activitate și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, ținând cont de creșterea speranței de viață, și, până în 2035, se va egaliza vârsta legală de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani.

Vezi şiCât costă să cumperi trei ani de vechime la pensie, de la 1 ianuarie 2023

Acum, vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 de ani, iar pentru femei, vârsta standard de pensionare crește eșalonat până în anul 2030, până la 63 de ani (acum e la 62 de ani).

De asemenea, prin noua lege se urmărește asigurarea viabilității financiare a Pilonului II al sistemului de pensii, prin creșterea contribuțiilor la acest pilon de pensii. Cota de contribuție la fondul de pensii este, în prezent, de 3,75%, potrivit avocatnet.ro.

Când mă pot pensiona - este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării (Explicaţii în Galeria foto).

Veste tristă pentru 1,8 milioane de români născuţi după 1968. Ei vor fi puternic afectaţi la pensii. Un calcul simplu arată problemele cu care aceştia se vor confrunta.

Problemele demografice ale României se vor acutiza în următorii 20-30 de ani, declinul sistemului de pensii urmând să înceapă în anul 2030, când o mare parte din "decreței" vor ieși la pensie.

În prezent, numărul angajaților cu carte de muncă este puțin mai mare decât cel al pensionarilor, ceea ce conferă o oarecare stabilitate.

Concret, numărul de salariaţi activi este la acest moment de 5,71 milioane persoane, potrivit datelor furnizate de către Inspecţia Muncii. Dintre aceştia, 4,5 milioane de angajaţi sunt din mediul privat, iar 1,2 milioane lucrează la stat.

Vezi şiPensii mai mari pentru unii români. Categoriile care vor primi o indemnizație de 50% din pensie

×
Subiecte în articol: pensii legea pensiilor PNRR
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close