Antena 3 CNN Economic Vești proaste pentru românii cu rate la bancă. Ce urmează de la 1 iulie 2024

Vești proaste pentru românii cu rate la bancă. Ce urmează de la 1 iulie 2024

boonchai wedmakawand Getty Images
Vești proaste pentru românii cu rate la bancă. Ce urmează de la 1 iulie 2024
de Ioana Ciobanu    |    18 Iun 2024   •   11:48

Luna iulie vine cu schimbări în ceea ce privește ratele românilor, în cazul celor care au deja un credit, dar și cu scumpiri semnificative pentru cei care nu au încă rate la bancă, dar se gândesc să își cumpere o locuință.

Așadar, românii care au credite în lei, cu dobândă variabilă, vor plăti rate ceva mai mici la bănci. De la 1 iulie, cotația IRCC, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, va scădea ușor, de la 5,90%, cât este în prezent, la 5,86%.

Astfel, dacă luăm ca exemplu un credit ipotecar, în valoare de 50.000 de euro, pe 30 de ani, rata actuală va scădea, în medie, de la 1 iulie, odată cu actualizarea IRCC, cu aproximativ 7 lei. Toate acestea după ce rata a crescut cu peste 600 de lei în ultimii 2 ani.

Veștile nu sunt bune nici pentru cei care nu au încă un credit, însă iau în calcul să acceseze unul. Apartamentele noi din marile orașe continuă să se scumpească, atingând niveluri record la nivel național.

Specialiștii estimează o nouă valoare medie record pentru București, de 1723 euro/mp, reprezentând un avans anual de peste 11%.

Un nou nivel maxim a fost atins și pe segmentul apartamentelor vechi, 1705 euro/mp.

Scumpiri sunt și în alte mari orașe precum Brașov sau Iași.

Iar cei care nu au o rată și nici nu se gândesc să își cumpere un apartament, plătesc tot mai mult pentru chirie. Datele oficiale arată o scumpire medie de 11% pentru chirii în ultimul an.

×
Subiecte în articol: rate credit chirie București apartament
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close