Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Marius Budăi anunţă ziua când primesc românii pensii şi salarii mărite

Marius Budăi anunţă ziua când primesc românii pensii şi salarii mărite

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat la Antena 3 CNN când vor fi virate pensiile şi salariile mărite.

Marius Budăi anunţă ziua când primesc românii pensii şi salarii mărite
Sursa foto: Profimedia
de Claudia Popovici    |    27 Dec 2022   •   18:04

"Imediat, pe data de 2 ianuarie se deschid câteva operațiuni din punct de vedere financiar. Se alimentează și imediat se fac virările către Poșta Română.

Am discutat cu cei de la Poșta Română și cum când a fost cazul, în perioada din decembrie și pentru luna ianuarie să lucrăm și să lucreze și în weekend astfel încât să putem comprima calendarul și pensiile să ajungă în până în 15-16 așa cum se plătesc până acuma, să ajungă la cetățeni.

Marius Budăi anunţă ziua când primesc românii pensii şi salarii mărite

Important este de știut că pe cuponul lunii ianuarie pensiile se plătesc lună pe lună.

Pe cuponul lunii ianuarie cei care se încadrează pe categorii de venituri vor avea înscrise și sumele pentru prima tranșă a plății din Programul Sprijin pentru România.

În luna februarie urmând să fie alimentat acel card 250 de lei, dar și suma de 700 de lei din sprijinul pentru energie.

Bineînțeles că salariile vor fi așa cum știm, se plătesc luna în curs pentru luna trecută in februarie, deci vor ajunge la cetățeni în luna februarie", a spus Marius Budăi, ministrul Muncii.

Întrebat dacă sunt analizate şi alte majorări de pensii şi salarii în 2023, Marius Budăi a spus: 

"Atunci când am considerat că este nevoie de intervenție, am fost proactiv și am depus anumite eforturi pentru a implementa acele programe atât de necesare pentru cetățeni, mă refer la Sprijin pentru România, sprijin pentru categoriile vulnerabile și discuții cu patronate, sindicate pe salariul minim. Deci, vom vedea și vom discuta pe parcursul anului 2023". 

Întrebat dacă ministerul Muncii este vizat la rotativa din 2023, Marius Budăi a spus:  

Nu am niciun fel de semnal. Din cât știu, Ministerul Muncii nu era pe lista acelor ministere care să fie de schimbat, dar probabil în coaliție se va decide atunci ce și cum și cine rămâne", a spus Marius Budăi, ministrul Muncii, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN. 

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close