Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Criminolog, despre omul care a comis asasinatul la comandă de la Bihor: ”A făcut pașii pe care mulți dintre infractorii care sunt acum în penitenciare i-au făcut”

Criminolog, despre omul care a comis asasinatul la comandă de la Bihor: ”A făcut pașii pe care mulți dintre infractorii care sunt acum în penitenciare i-au făcut”

Criminologul Dan Antonescu a comentat în cadrul emisiunii ”În Fața Națiunii” cazul asasinatului la comandă din Bihor. Două femei care se află într-o relație au plătit 40.000 de lei pentru uciderea iubitul uneia dintre ele.

Criminolog, despre omul care a comis asasinatul la comandă de la Bihor: ”A făcut pașii pe care mulți dintre infractorii care  sunt acum în penitenciare i-au făcut”
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Apr 2022   •   21:40

„Nu există nicio justificare pentru a lua viața unui om, iar când avem de-aface cu rude apropiate și cu premeditare de o asemenea manieră e clar că justiția trebuie să meargă către un maximum prevăzut de legislația penală.

Aș lua în considerare aspectul unuia dintre autori, al acelui interlop. Vedem la el un soi de evoluție infracțională și o involuție socială. Omul acela era cunoscut în mediul lui social pentru furtișaguri, a ajuns la tâlhării, pentru ca acum să comită un omor. Iată cum astfel de oameni nu înțeleg clemența legii atunci când primesc pedepse mai ușoare pentru că există cumva niște circumstanțe atenuante.

Omul acesta a făcut pașii pe care mulți dintre infractorii care  sunt acum în penitenciare i-au făcut aproape fără să își dea seama. Iar cele două femei nu au înțeles cum ar fi putut să își rezolve problema sentimentală sau de orice natură simplu, printr-o prezentare la notar, un divorț.”, a declarat Dan Antonescu, la Antena 3.

Bărbatul asasinat la comanda iubitei a dispărut în luna decembrie a anului trecut, iar de atunci a fost căutat cu disperare de familie, însă abia acum anchetatori au descoperit planul prin care a fost asasinat la comandă.

Istvan Venkli avea 45 de ani atunci când a fost omorât. El locuia în comuna Şimian din judeţul Bihor şi a dispărut în noaptea de 18 spre 19 decembrie 2021, după miezul nopţii, atunci când a fost văzut pentru ultima dată de iubita sa.

Femeia a fost cea care l-a raportat ca dispărut la Poliţie, însă ea era cea care ascundea planul diabolic din spatele dispariţiei lui Istvan Venkli.

Pe 13 aprilie, la aproape patru luni de la dispariţie, bărbatul de 45 de ani a fost găsit mort.

Anchetatorii au descoperit că acesta a fost omorât, pe trup fiind găsite mai multe lovituri. Astfel, iubita sa, fiind ultima persoană care l-a văzut în viaţă, a devenit suspect, iar în urma audierilor aceasta a povestit tot ce s-a întâmplat.

Aşa au aflat poliţiştii şi procurorii că bărbatul a fost asasinat la comandă pentru suma de 40.000 de lei. Banii au fost plătiţi chiar de iubita bărbatului, care avea deja o relaţie cu o altă femeie. Cele două femei au fost cele care au pus la cale planul pentru a scăpa de Istvan Venkli şi au găsit chiar şi un asasin plătit care a şi comis crima.

„Numita V.T., împreună cu prietena sa, suspecta R.A., au premeditat să ucidă victima V.I. (soţul numitei VT şi verişorul suspectei RA), prin apelarea la serviciile unei terţe persoane care să comită o astfel de faptă, sens în care R A, l-a determinat pe N I să comită fapta în schimbul sumei de 40.000 lei.

În baza înţelegerii dintre cei trei, în seara zilei de 18.12.2021, în jurul orei 22:00, R A l-a ademenit pe V I pe un drum lăturalnic al drumului ce duce spre vama Valea lui Mihiai, în apropierea localităţii Bărantău, unde N I i-a aplicat victimei, în zona capului, două lovituri cu un topor, după care cei doi i-au aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în zona abdominală, provovându-i leziuni ce au condus la decesul victimei.

După acestea R A şi N I au transportat victima cu autoturismul ce aparţinea suspectei R A, pe un câmp situat în extravilanul oraşului Valea lui Mihai, în apropierea fostei cariere de nisip, situată în zona nord-vestică a oraşului, unde au îngropat cadavrul.

Cei trei suspecți au fost reținuți, recunoscând comiterea faptei, cu precizarea faptului că luarea acestei masuri procesuale, nu afectează prezumția de nevinovăție de care se bucură cei trei suspecți", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Instanţa a decis ca toate cele trei persoane implicate să intre în arest preventiv pentru 30 zile.

 

×
Subiecte în articol: asasinat omorat infractor mort Bihor
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close