Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN În fața națiunii Ministrul mediului, reacție în scandalul gunoaielor: "Există o crimă organizată în acest domeniu"

Ministrul mediului, reacție în scandalul gunoaielor: "Există o crimă organizată în acest domeniu"

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a vorbit, joi, la Antena 3, despre scandalul deșeurilor care sufocă România.

Ministrul mediului, reacție în scandalul gunoaielor: "Există o crimă organizată în acest domeniu"
de Gabriel Dano    |    09 Dec 2021   •   20:52

"În România se aduc cantități foarte mari de deșeuri reciclabile, fără doar și poate, și din România pleacă deșeuri reciclabile. Este un comerț în toată Uniunea Europeană cu aceste materiale și există o directivă specială care obligă statele membre să permită comerțul liber cu aceste materiale.

În România problema apare în momentul în care aceste cantități nu sunt urmărite pe traseu și nu avem o trasabilitate clară a acestora și nu știm dacă a trecut frontiera, dacă ajunge la reciclare, dacă ajunge la o companie autorizată să desfășoare activitatea legală de reciclare a materialului respectiv", a explicat Tanczos Barna.

Potrivit ministrului, autoritățile fac controale sufieciente în cazul deșeurilor care ajung în țara noastră.

"Au fost peste 2.400 de controale ale Gărzii de Mediu strict pe deșeuri care trec frontiera în România și intră în țară. Au fost peste 140 de transporturi întoarse de la graniță și sunt dosare penale deschise. Sunt deja persoane trimise în judecată, deci există o acțiune concertată a Gărzii de Mediu", a precizat Barna.

Barna: Există o crimă organizată în acest domeniu

"Au fost inclusiv persoane arestate în urma dosarelor penale deschise în urma controalelor făcute de AFM, pentru că există acest fenomen, nu neagă nimeni, este o luptă continuă împotrva celor care fac asemenea ilegalități. Putem spune că există o crimă organizată în acest domeniu și atât procuroriil, cât și Ministerul de Interne, polițiști, jandarmi, trebuie să vină în sprijinul Ministerului Mediului, pentru că singur Ministerului Mediului sau Garda de Mediu nu va reuși să facă față", a mai spus ministrul.

Potrivit acestuia, au existat situații când la acțiuni ale Gărzii de Mediu au luat parte peste 100 de jandarmi.

BBC a luat urma deșeurilor arse care îi sufocă pe bucureșteni. Jurnaliștii au aflat că Marea Britanie își aruncă gunoiul în România

BBC a trimis o echipă în România, pentru a investiga în legătură cu transporturile ilegale de gunoi din Marea Britanie, care sunt incinerate în România.

"Deșeuri din gospodăriile Marii Britanii, la mare distanță de țara de origine. Mai multe tone au fost descoperite de ofițerii vamali într-un port românesc", începe relatarea reporterului Angus Crawford.

Deșeurile au venit însoțite de acte pentru 'bunuri la mâna a doua', dar sunt, de fapt, doar lucruri scoase din uz, fără nicio valoare de întrebuințare.

"Cuptor cu microunde, se aude vocea unui bărbat în timp ce camera dezvăluie astfel de dispozitiv, fotografiat pe un maldăr de gunoi într-un container.

Garda de Mediu spune că transportul constă în gunoi care nu poate fi reciclat și al cărui export este ilegal.

Însă este mai ieftin să fie transportat în România decât să fie depozitat corespunzător în Marea Britanie.

"Senzația mea este că România este groapa de gunoi a Europei", spune Marian Borondel, reprezentantul Gărzii de Mediu.

Autoritățile cred că o parte dintre deșeuri sunt aduse la o vastă groapă privată de gunoi de lângă București.

Echipa BBC, supravegheată la groapa de gunoi privată de lângă București

"Nu am putut intra în locație, așa că am mers în spate să găsim o cale de acces. Mormanele de gunoi se întind în depărtare. Operatorii locației spun că este doar gunoi din România, dar Garda de Mediu susține că este vorba despre deșeuri din toată Europa, inclusiv din Marea Britanie", menționează reporterul BBC.

Echipa jurnalistului merge să se întâlnească cu localnicii.

"Suntem urmăriți și supravegheați tot drumul. Când ajungem în sat, șeful pazei de la groapa de gunoi ne urmează și îl sună pe director", notează Angus Crawford.

În cele din urmă, apare și directorul. Se numește Mircea Păun.

"Nu avem legătură cu gunoiul adus din Marea Britanie sau din afara României", susține el.

Însă rezidenții au altă poveste de spus.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Rezidenții confirmă că se aduc deșeuri din străinătate

"Nu știu în ce proporție, dar aici e gunoi din Marea Britanie. Este imoral, ilegal și scandalos", declară un bărbat localnic.

"Părăsim satul în siguranță și ni se spune că locația este în prezent anchetată de Garda de Mediu", continuă relatarea jurnalistului britanic.

Autoritățile românești spun că vor să reprime acest tip de infracțiune însă au nevoie de ajutorul responsabililor din Regatul Unit. Este intervievat secretarul de stat Andrei-Rudolf Corlan, care afirmă:

"Cred că guvernul britanic trebui să îi întărească verificările la frontierele sale, cu privire la aceste exporturi. De partea noastră, facem tot ce putem".

Exporturile de deșeuri britanice continuă însă.

Gunoaiele românești și britanice sunt incinerate lângă București. Pentru cupru și aluminiu sunt poluate aerul, solul și apa

De astă dată, echipa BBC filmează un transport de frigidere vechi, murdare și pline de mucegai, fără certificate de siguranță. Sunt vizibile cordoanele de alimentare specifice Marii Britanii, care nu pot fi folosite direct în prizele din România.

Deși dispozitivele, în sine, nu mai pot fi folosite, din electrocasnicele scoase din uz se fac bani, constată reporterul britanic.

"Mergem acum către un sat care trăiește din comerțul cu deșeuri. Localnicii le ard pentru a recupera cuprul și aluminiul. Este o activitate ilegală iar localnicii ne sunt ostili", povestește Angus Crawford.

În împrejurimile satului se ridică munți de gunoaie, majoritatea din România, dar și din străinătate.

"Asta e ce a rămas după incendierea plasticului", spune reporterul britanic, arătând spre cameră un pumn de cenușă neagră.

"Ni s-a spus că în fiecare noapte localnicii dau foc la televizoare, cabluri și calculatoare vechi. Se simte încă mirosul neplăcut în aer și ni s-a relatat că unele dintre lucrurile carbonizate aici au fost trimise din Marea Britanie", continuă el.

Fostul șef al Gărzii de Mediu, demis de Cîțu, intervievat de BBC

Demis de fostul premier Florin Cîțu, fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, apare într-un sincron la sfârșitul reportajului.

"Se distruge calitatea apei și a solului, după cum vedeți. Se distruge calitatea aerului și a vieții", spune el.

În cadrul final, un pompier stinge o movilă fumegândă de gunoi cu un furtun conectat la o autoutilitară.

Un citat dintr-o declarație a Ministerului britanic al Mediului încheie materialul lui Angus Crawford:

"Suntem îngrijorați de comerțul ilegal cu deșeuri, motiv pentru care ne-am angajat să introducem controale mai aspre asupra exporturilor ilegale de gunoi. Monitorizarea electronică obligatorie a deșeurilor va îngreuna procurare și exportul acestor deșeuri de către infractori".

 

×
Subiecte în articol: Tanczos Barna
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close