Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Ramzan Kadîrov, în stare gravă. Șeful Ceceniei ar fi în comă la spital

Ramzan Kadîrov, în stare gravă. Șeful Ceceniei ar fi în comă la spital

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:33 16 Sep 2023 Modificat la 11:34 16 Sep 2023
Kadirov
Sursa foto: hepta

Potrivit jurnaliștilor străini, Ramzan Kadîrov a fost supus recent unui transplant de rinichi, dar corpul a respins organul, a dezvăluit fostul deputat al Dumei de Stat, Ghenadi Gudkov. Astfel, liderul cecen s-ar afla în stare critică la spital.

Ghenadi Gudkov a declarat în cadrul unui podcast că este îngrijorat în legătură cu starea de sănătate a liderului cecen.

”I-am sunat pe ceceni proeminenți și i-am întrebat: se poartă urât, ia substanțe sau este într-adevăr starea de sănătate? Ei spun că, potrivit datelor lor, el e cu adevărat bolnav de rinichi, a suferit o operație, un transplant, nu a avut succes în totalitate. Se presupune că nu totul a prins, au apărut niște abcese. Starea lui de sănătate este foarte proastă”, a spus Gudkov.

Între timp, au apărut noi date despre medicul de familie a lui Kadîrov, care nu a mai fost văzut de mai bine de 10 luni.

Surse din Rusia spun că acesta ar fi fost îngropat de viu în pământ de liderul cecen, făcându-l vinovat de starea de sănătate șubredă.

Acolitul lui Vladimir Putin și-ar fi acuzat medicul de faptul că l-a otrăvit prin injecțiile pe care i le-a administrat.

Suspiciunile i-au fost transmise lui Kadîrov de mai mulți prieteni, iar liderul cecen a ajuns să creadă în ele.

Elhan Suleimanov, 49 de ani, a activat timp de câțiva ani în Germania, înainte de a deveni medicul personal al lui Kadîrov în 2014.

Acesta era foarte apropiat de liderul cecen, conducând anterior Ministerul Sănătății din Cecenia.

×
x close