Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Schimbările climatice sunt deja "scăpate de sub control" după cea mai caldă săptămână. Avertismentul ONU

Schimbările climatice sunt deja "scăpate de sub control" după cea mai caldă săptămână. Avertismentul ONU

Avertisment dur al specialiștilor de la Organizația Națiunilor Unite: Schimbările climatice sunt "scăpate de sub control", după cea mai caldă săptămână înregistrată de meteorologi pe Pământ.

de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Iul 2023   •   20:46

Lumea se află în pragul unei catastrofe climatice, avertizează secretarul general al ONU care subliniază ca deja ''schimbările climatice sunt scăpate de sub control.''

Declarația acestuia a venit în contextul unei analize neoficiale care a arătat că temperaturile medii ale lumii au adus cea mai caldă săptămână pe Pământ.

"Dacă persistăm în amânarea măsurilor cheie care sunt necesare, cred că trecem la o situație catastrofală, așa cum demonstrează ultimele două recorduri de temperatură", este mesajul transmis de secretarul general al ONU, António Guterres.

Potrivit specialiștilor, măsurătorile au arătat ca de joia trecută până miercuri, temperatura medie în lume a fost cu 0,04 grade Celsius mai mare decât orice altă săptămână din cei 44 de ani de evidență, potrivit datelor platformei Climate Reanalyzer a Universității din Maine.

Citește și: Fenomenul El Nino revine! Ce se va întâmpla în România | Climatolog: ”Mă îngrijorează!”

Totodată, măsurătorile au mai arătat ca, miercuri, temperatura media a Pământului a rămas la maximul record de 17,8 grade Celsius.

Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a SUA, ale cărei cifre sunt considerate standardul de aur în datele climatice, a anunțat in schimb că nu poate valida cifrele, care rămân deocamdată neoficiale.

"Recunoaștem că ne aflăm într-o perioadă caldă din cauza schimbărilor climatice și, în combinație cu fenomenul El Niño și condițiile de vară, observăm temperaturi record la suprafață în multe locații de pe tot globul", potrivit reprezentanților NOAA.

Cu toate acestea, oamenii de știință avertizează că încălzirea globală antropică, combinată cu revenirea fenomenului El Niño, va duce la și mai multe temperaturi record.

×
Citește mai multe din În fața națiunii
» Vezi toate știrile din În fața națiunii
Cele mai noi știri
Parteneri
x close