Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea: Absolut tot ce-am zis noi s-a întâmplat (VIDEO)

Mircea Badea: Absolut tot ce-am zis noi s-a întâmplat (VIDEO)

Mircea Badea: Absolut tot ce-am zis noi s-a întâmplat (VIDEO)
Sursa foto: badea
25 Mai 2010   •   23:53

?Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul? este fraza lansată de Mircea Badea şi adoptată de milioane de români din întreaga ţară. Oameni care trăiesc într-o lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. Este lumea despre care vorbeşte în fiecare seară Mircea Badea, în emisiunea În gura presei. Este lumea lui Badea.





Mircea Badea a vorbit marţi de discursul preşedintelui de la Palatul Parlamentului. Băsescu a revenit la obsesia sa, în opinia realizatorului TV, aceea cu televiziunile care dezinformează.

?N-am înţeles cu ce dezinformează televiziunile, că până acum tot ce-am zis noi s-a întâmplat? a spus Badea.

Cui îi mai pasă de ce zine Băsescu, se întreabă Mircea Badea, care spune că oricum tot ce spune preşedintele este contrazis la puţin timp de el însuşi. Badea face şi o predicţie. În toamnă se măreşte TVA-ul.






Vedeţi înregistrările emisiunii În gura presei


Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3


Antena3.ro


×
Subiecte în articol: Mircea Badea În gura presei
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close