Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Legile Educaţiei se schimbă din nou. Ligia Deca reface proiectul lui Cîmpeanu

Legile Educaţiei se schimbă din nou. Ligia Deca reface proiectul lui Cîmpeanu

Legile Educaţiei se schimbă din nou, dar abia peste două săptămâni vom afla ce vor conţine. Ligia Deca, ministrul care a preluat portofoliul după demisia lui Sorin Cîmpeanu, vrea să actualizeze forma pe care acesta o pregătise.

de Georgiana Adam    |    28 Oct 2022   •   19:23

Ligia Deca este fost consilier prezidenţial şi principalul autor al proiectului de ţară "România Educată", susţinut de preşedintele Klaus Iohannis.

"Am discutat astăzi cu prim-ministrul României şi am convenit un termen mai flexibil de încă aproximativ două săptămâni.

Este foarte important să trecem cu atenţie peste toate amendamentele venite, nu puține, sunt peste peste 9.000, însă în același timp să acordam atenția cuvenită şi actorilor în educație, care după preluarea mandatului şi-au dorit întâlniri în care să sublinieze care sunt perspectivele acestora în perspectiva viitoarelor legi ale educației", a declarat Ligia Deca.

×
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close