Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Povestea sfâșietoare a unui tânăr din Ucraina devenit, la 18 ani, tată pentru cei patru frați mai mici: "Mi-a luat mult să cred că mama nu mai era"

Povestea sfâșietoare a unui tânăr din Ucraina devenit, la 18 ani, tată pentru cei patru frați mai mici: "Mi-a luat mult să cred că mama nu mai era"

Pentru majoritatea tinerilor de 18 ani, principala preocupare este şcoala. Unui tânăr de aceeaşi vârstă din Ucraina, războiul i-a schimbat cu totul soarta. I-a răpit mama. Iar acum, poartă pe umeri povara unei familii întregi. În vremurile tulburi prin care trece ţara lor, trebuie să-şi îngrijească şi hrănească cei patru fraţi mai mici.

Povestea sfâșietoare a unui tânăr din Ucraina devenit, la 18 ani, tată pentru cei patru frați mai mici: "Mi-a luat mult să cred că mama nu mai era"
de Gabriel Dano    |    16 Mai 2022   •   19:29

Viachaslav Yalov abia a împlinit 18 ani, dar are o responsabilitate care îi depăşeşte cu mult vârsta. Creşte patru copii, de unul singur.

Oraşul lui natal din Doneţk a fost în prima linie a conflictului din anul 2014.la mijlocul lunii martie, el şi mama lui i-au lăsat pe cei patru fraţi mai mici să se adăpostească în casa unui prieten în timp ce ei au plecat să mai aducă provizii.

Deodată, două proiectile au aterizat la câţiva paşi de ei.

"Mi-am pierdut cunoştinţa timp de câteva secunde şi mi-am văzut mama cum stătea întinsă pe o parte şi am întors-o, iar ea a spus: ''sunt bine''. Am încercat să o salvez. Am văzut că era dureros pentru ea să respire, am fugit să găsesc ajutor, dar nu am avut nicio şansă", își amintește Viachaslav.

Fără să reuşească să găsească niciun ajutor, s-a întors singur la mama lui.

"Am luat hainele din rucsac şi am încercat să opresc sângerarea, am făcut nişte bandaje, dar rănile erau atât de mari. Nu am putut să fac nimic", mai spune el.

Băiatul povestește că a stat lângă ea mai mult de cinci ore.

"Mi-a luat mult să cred că mama nu mai era, tot speram că respiră", mărturisește Viachaslav.

A fost nevoit apoi să le dea vestea fraţilor lui, Danil, Nicol, Timo şi Olivia, în vârstă de doar opt ani.

"Nu ştiam ce să le spun. Eram acoperit de sânge când am intrat, ei stăteau în bucătărie pe partea stângă şi şi-au dat seama de tot. Şi-au dat singuri seama", rememorează tânărul.

Şi-a îngropat mama într-un mormânt puţin adânc, un crater lăsat în urmă de lupte şi şi-a făcut repede planuri să-şi scoată familia de acolo.

Casa lor era deja grav avariată. Un prieten i-a împrumutat bani să ia un taxi până la Kostiantynivka, apoi cu trenul până la Kramatorsk şi în cele din urmă a continuat drumul spre Liov şi Drohobîci, în partea de sud-vest a Ucrainei, unde guvernul i-a cazat într-un apartament micuţ cu o cameră.

Corespondentul CNN Scott McLean este cel care a scos la iveală povestea sfâșietoare a celor 5 frați.

×
Subiecte în articol: News Hour with CNN
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close