Antena 3 CNN Emisiuni Oana Roman a dezvăluit dieta minune cu ajutorul căreia a slăbit spectaculos. Cu lacrimi în ochi, despre cei 20 de ani în care a fost hărțuită pentru că era grasă

Oana Roman a dezvăluit dieta minune cu ajutorul căreia a slăbit spectaculos. Cu lacrimi în ochi, despre cei 20 de ani în care a fost hărțuită pentru că era grasă

Cristina Tudorache
3 minute de citit Publicat la 00:01 09 Iul 2020 Modificat la 00:01 09 Iul 2020
o_1eco3be87h521ko51qt01mpnjpob.png
Sursa foto: Oana Roman/ Captură Antena3

”La mine e o chestie de foarte mulți ani. Am fost ținta unor campanii dezgustătoare. Nu ăsta e motivul pentru care am slăbit, ci pentru că am făcut un pariu virtual cu o prietenă de-a mea din Ploiești, care mi-a spus să vin să fac niște proceduri medicale la clinica ei.”, a spus Oana Roman, la Sinteza Zilei.

Ea a infirmat zvonurile conform cărora și-ar fi tăiat stomacul, mai ales că a suferit o intervenție chirurgicală în zona abdomentului, care i-a salvat viața după ce a născut. 

Dieta Oana Roman: ”Mănânc orice, în cantități foarte mici”

Vedeta a spus că a fost foarte conștiincioasă cu procedurile pe care le-a urmat și s-a ambiționat după ce a văzut primele rezultate. Oana Roman susține că și-a inventat dieta pentru că cele cunoscute nu au dat rezultate în cazul ei.

”Eu le-am încercat pe toate (dietele - n.r.). Majoritatea dau rezultate, dar dacă nu le ții în continuare, te îngrași la loc. Așa că m-am gândit să-mi creez ceva care să-mi fie ok. Eu am o problemă și dacă vii la mine cu ”asta nu ai voie”, mă frustrez foarte rău. Și atunci am zis să încerc să nu-mi înterzic nimic, doar să reduc cantitățile. Și practic asta am făcut. Eu mănânc orice, dar foarte, foarte puțin. Mi s-a reglat metabolismul astfel încât am doar o masă consistentă pe zi, după-amiaza. Mă și infometez puțin. Iau mesele la 14 ore distanță. Seara mănânc foarte puțin, o salată, fructe. Nu mânanc dimineața, nu am putut să o fac niciodată, beau doar o cafea. Prima masă o mănânc la ora 13.”, a dezvăluit Oana Roman. Ea a spus că mănâncă inclusiv ciocolată, înghețată, prăjituri, dar cantități foarte mici.

Din cauza operației pe care a suferit-o, Oana Roman a dezvăluit că nu poate efectua exerciții fizice care să-i forțeze abdomenul. ”Aceste proceduri sunt bune pentru cine vrea să slăbească bine și repede. Cel mai important este că nu se pune la loc. Corpul meu s-a obișnuit așa.”, a mărturisit vedeta, la Sinteza Zilei.

Oana Roman, cu lacrimi în ochi despre cei 20 de ani în care a fost hărțuită pentru că era grasă. Care este dieta minune cu ajutorul căreia a slăbit spectaculos

Oana Roman, cu lacrimi în ochi despre perioada în care a fost hărțuită pentru că era grasă

”Eu am fost victima bullying-ului 20 și ceva de ani. A fost foarte greu, mai ales că nu le-am răspuns acestor oameni. Oamenii ăștia și-a făcut păcate pentru trei generații pentru că nu au știut de ce am ajuns eu așa. Eu eram un copil care făcea sport. După revoluție, n-am mai avut așa ceva, m-am trezit într-o lume pe care nu mi-am dorit-o, cu ziarele care ne înjurau. Am căzut într-o depresie foarte gravă, am fost rupră de prietenii de la școală. Nemaifăcând sport, m-am îngrășat foarte mult. La mine această problemă nu era pentru că băgam în mine ca un tanc, ci pentru că am trecut printr-o depresie foarte gravă.”, a spus Oana Roman, la Antena3, cu lacrimi în ochi.

”S-au făcut site-uri cu bancuri despre mine, dar niciunul dintre ei n-a vrut niciodată să afle despre ce e vorba.”, a susțint Oana Roman, la Antena3. Ea atrage atenția asupra acestui tipuri de hărțuiri și spune că mulți oameni ar putea cădea în plasa unor depresii severe.

Oana Roman nu își dorește un corp perfect: ”Nu sunt de acord cu corpul perfect, nu vreau să trec în extrema cealaltă. Am demosntrat că pot să o fac și pe asta. Am avuns de la 126 de cm în șolduri la 110. Este o chestie care îți dă un vibe foarte bun. Am făcut-o fără pastile, fără ceaiuri minune.”, a mai spus fiica fostului premier Petre Roman.

 

×
x close