Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Povestea Dariei, fetița care l-a adus în lacrimi pe Mihai Gâdea: "De ziua mea, în loc de cadou, vreau să am lumină. Este frig şi mi-e frică de întuneric"

Povestea Dariei, fetița care l-a adus în lacrimi pe Mihai Gâdea: "De ziua mea, în loc de cadou, vreau să am lumină. Este frig şi mi-e frică de întuneric"

90 de familii cu copii mici dintr-un bloc din Sectorul 5, din Capitală stau de mai bine de 3 luni fără curent electric. „Mi-e frică de întuneric şi umblu în casă cu lanternele. De ziua mea, în loc de cadou, vreau să am lumină", spune micuţa Daria, îngrijorată că Moş Crăciun nu îi va mai găsi casa dacă nu va avea curent electric.

Povestea Dariei, fetița care l-a adus în lacrimi pe Mihai Gâdea: "De ziua mea, în loc de cadou, vreau să am lumină. Este frig şi mi-e frică de întuneric"
de Cristi Popovici    |    04 Noi 2021   •   23:11

Se întâmplă în 2021, în Sectorul 5 din Bucureşti, acolo unde 90 de familii stau de mai bine de 3 luni fără curent electric şi acum sunt nevoiți să îndure şi frigul. Motivul, un certificat de urbanism pe care primarul general Nicuşor Dan refuză să îl semneze.

Oamenii sunt disperați, mai ales că multe din familii au şi copii mici. Printre ei, Daria, o fetița care speră ca de ziua ei, pe 13 decembrie, acasă să fie lumină şi cald. 

„Nu putem să dăm drumul la lumină. Nu avem curent, stăm pe întuneric. Dacă semnăm actele se va face lumină. Mi-e frică de întuneric şi umblu în casă cu lanternele. Am o păturică groasă şi pijamale groase rău, rău. Uneori mai îngheț de frig. De ziua mea, în loc de cadou vreau să am lumină", a spus micuţa Daria. 

90 de familii care îndura frigul în case, acuză indiferența autorităţilor 

„Este foarte greu. Dau drumul la gaze de la 5-6 până la 11 noaptea. Te ia amețeala. Eu sunt singură, pot să cad jos. Nu am pe nimeni. Este foarte frig în casă. Asta e realitatea în care trăim de trei luni şi jumătate. Nu mai rezistăm Eu din tensiunea 18-19 nu mai ies", spune o femeie.

„Soţia a fost nevoită să plece. Din cauza supărării şi stresului care durează de 100 de zile i-a crescut glicemia. Am căzut pe capul copiilor, le-am stricat echilibrul, viaţa.

Ce ne omoară foarte tare este lipsa de perfectivă. Un om reușește să rabde dacă ştie că în data de... se va termina. Nu avem nicio speranța. E o chestie de atitudine. S-au prezentat actele. Înseamnă să negi evidența să spui că un lucru este ilegal când există actele" mai spune un bărbat.

Drama a 90 de familii care îndură frigul şi întunericul din case, pe larg, în materialul de mai jos.

Refuzarea certificatului de urbanism, un abuz

Într-un comunicat de presa, umaniștii, prin vocea Ramonei Ioana Bruynseels, președintele PPU (social-liberal) București, transmit că blocul respectiv a fost construit perfect legal și că refuzul eliberării certificatului de urbanism este un abuz.

„Consideram ca refuzul dumneavoastra categoric de semnare a certificatului de urbanism este un abuz;  mai ales ca nu putem ignora faptul ca in 2016 a fost emis un certificat de urbanism similar de catre domnul arhitect Sef al Municipiului Bucuresti Adrian Bold, iar in 2018 a mai fost emis un al doilea  certificat de urbanism identic de catre domnul Arhitect Stefan Calin Dumitrascu. Deoarece in prezent, domnul arhitect Adrian Bold, este angajatul Primariei Generale a Municipiului Bucuresti, in functia de Arhitect Sef al Directiei Generale de Urbanism si Amenajare a Teritoriului, nu putem decat sa va suspectam, domnule Primar General, fie de dezinformare fie de rea credinta.

In acelasi timp, domnule Primar, ne exprimam ingrijorarea fata de afirmatia dvs ”asta nu inseamna ca, daca ai o cladire ilegala trebuie sa o demolezi” si speram  ca ea nu reprezinta o amenintare voalata la adresa asociatiei de proprietari beneficiara.
Drept urmare,  neavand o expertiza tehnica in baza careia sa va justificati refuzul de a ajuta aceste 90 de familii, va rugam insistent sa semnati actele atat de necesare acestor oameni”, se mai spune in comunicatul de presă.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close