Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Stirile de dimineata Peste o sută de români, abandonaţi pe Aeroportul Amman: "Noi ne-am unit şi refuzăm să ieşim din aeroport"

Peste o sută de români, abandonaţi pe Aeroportul Amman: "Noi ne-am unit şi refuzăm să ieşim din aeroport"

Peste 100 de români sunt la un pas să fie evacuaţi din Aeroportul Amman, din Iordania, după ce zborul Tarom, care trebuia să-i aducă în ţară, nu a mai putut ateriza din cauza ceţii dense, fiind redirecţionat spre Cipru.

Peste o sută de români, abandonaţi pe Aeroportul Amman: "Noi ne-am unit şi refuzăm să ieşim din aeroport"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Dec 2022   •   11:00

Aproximativ 100 de pasageri români au fost abandonaţi de Tarom pe Aeroportul Amman, din Iordania, zborul fiind anulat din cauza ceţii dense.

Potrivit unuia dintre pasageri, reprezentantul Tarom le-a sugerat oamenilor să părăsească aeroportul, aceştia fiind intimidaţi de forţele de securitate.

"Ne simţim în primejdie, ne simţim abandonaţi într-o ţară arabă. Noi ne-am unit şi refuzăm să ieşim din aeroport, pentru că dacă ieştim, suntem pe cont propriu", afirmă Carmen Mocanu, pasager.

Potrivit surselor, Sorin Grindeanu le-a transmis oamenilor că vor fi cazaţi în această noapte la un hotel din Amman, urmând să fie recuperaţi în dimineaţa următoare.

Cu toate acestea, oamenii spun că reprezentanţii Tarom nu au informaţii despre cazare şi nu îşi asumă această responsabilitate.

"Securitatea aeroportului a venit să ne evacueze, ne-au spus că cei de la Tarom nu ne asigură absolut nimic. Deşi ministrul Sorin Grindeanu a spus că vom fi cazaţi în această noapte la un hotel din Amman, iar mâine dimineaţă vom fi recuperaţi, reprezentantul Tarom spune că nu ştie absolut nimic despre acest lucru şi ne sugerează să părăsim aeroportul", a mai adăugat Carmen Mocanu.

UPDATE: Reacţia TAROM

"Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, o aeronavă a Companiei TAROM care efectua astăzi zborul RO 187 pe ruta București - Amman a aterizat pe Aeroportul din Larnaca, conform procedurilor standard în situații de vizibilitate scăzută. Subliniem faptul că siguranța și securitatea pasagerilor și a echipajului nu au fost puse în pericol nicio clipă, iar aeronava a aterziat în condiţii de maximã siguranţã decolând spre destinația inițială - București imediat ce condițiile meteorologice au permis asta. De asemenea, precizăm că în prezent pasagerilor zborului RO 188 pe ruta Amman-București li se asigură asistență la sol conform Regulamentului EC261/2004, aceștia urmând să fie rerutați sau cazați, după caz. Compania TAROM depune toate eforturile și ia toate măsurile necesare pentru a minimaliza impactul pe care această situație l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor afectați. Vă mulțumim pentru înțelegerea și încrederea acordate și reiterăm faptul că prioritatea Companiei TAROM este de a oferi pasagerilor săi călătorii sigure", declară reprezentanţii TAROM.

 

×
Subiecte în articol: iordania Tarom zbor anulat
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close