Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Subiectiv Ministrul Adrian Câciu, despre investițiile realizate cu fonduri europene: "Cei mai mulți bani s-au dus la Transporturi"

Ministrul Adrian Câciu, despre investițiile realizate cu fonduri europene: "Cei mai mulți bani s-au dus la Transporturi"

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost prezent în platoul Antena 3 CNN, unde a vorbit despre investițiile realizate cu banii obținuți din fonduri europene, dar și despre uriașa datorie externă a României.

de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Feb 2024   •   22:55

Invitat în emisiunea Subiectiv, moderată de Răzvan Dumitrescu, ministrul Adrian Câciu a vorbit despre situația economică a României.

De asemenea,  Adrian Câciu a explicat cum au fost investiți banii obținuți din fonduri europene, anume peste 23,112 miliarde de euro din sumele solicitate Comisiei Europene.

Potrivit ministrului, cei mai mulți bani s-au dus către Transporturi.

"Contractele s-au făcut foarte târziu, în 2018-2019, iar execuția lor s-a realizat în 2022 și 2023. Foarte mulți bani s-au dus la Transporturi. La infrastructura de transport se simte clar o îmbunătățire.

Ministerul Transporturilor chiar a depășit anvelopa pe care o avea alocată, anume 4,5 miliarde de euro, absorbind 5,3 miliarde de euro.

Avem școli, grădinițe, foarte multe drumuri județene", a spus ministrul.

Adrian Câciu spune că cea mai mare investiție din mandatul său este deschiderea unei noi fabrici de anvelope, la Oradea.

"Este important că am atras această investiție în România, care voia să se localizeze fie în țara noastră, fie în Polonia.

Am stat la masă cu reprezentanții Nokian Tyres, care se retrăgeau din Ucraina, și i-am convins să investească în România", a spus Adrian Câciu, la Antena 3 CNN.

Uriașa datorie externă a României

Ministrul Investițiilor a vorbit, de asemenea, și despre uriașa datorie externă a României, care se ridică la peste 7,600 de euro pentru fiecare cetățean.

De exemplu, doar în 2023, în timpul mandatului miniștrilor Adrian Câciu și Marcel Boloș, suma împrumutată de România s-a ridicat la 40,6 miliarde de euro.

"Anul 2023 a fost anul cu cel mai mare vârf de plată din istoria României. Asta înseamnă că ai datorii din spate care ajung la scadență. Anul 2023 a avut scadență 120 de miliarde de lei, la care s-a adăugat deficitul public, adică datoria nouă. 

Suntem în acest tablou al împrumuturilor pentru că avem o datorie din spate. La acest moment, nu suntem într-o zonă de risc.

Nu va plăti niciun cetățean. Această datorie va fi plătită și rostogolită până când România va ajunge la un nivel de suficiență încât să o poată plăti anticipat", a mai adăugat ministrul, la Antena 3 CNN.

Material susţinut de PSD

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close