Antena 3 Emisiuni Subiectiv Astrograma anului 2022, cu Mariana Cojocaru: "Este anul revoltelor! Românii sunt toleranţi, dar până la un punct"

Astrograma anului 2022, cu Mariana Cojocaru: "Este anul revoltelor! Românii sunt toleranţi, dar până la un punct"

de Georgiana Adam    |    31 Dec 2021   •   20:24
Astrograma anului 2022, cu Mariana Cojocaru: "Este anul revoltelor! Românii sunt toleranţi, dar până la un punct"
Sursa foto: Antena 3

Astrograma anului 2022, cu Mariana Cojocaru. Astrologul a vorbit, în cadrul emisiunii Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu, despre lucrurile la care ne putem aştepta în anul 2022.

Vom avea un an complex, complicat, cu tot felul de încercări, mai bune sau mai rele, dar per ansamblu, în primul rând, axa karmică va fi în Taur şi în Scorpion.

La trecerea dintre ani avem un Venus retrograd, un aspect foarte rar, chiar m-am bucurat că în 2021, mai pe tot parcursul lui nu am avut Venus retrograd. Venus este planeta iubirii, prin urmare, debutul anului ni-l aduce pe Venus retrograd.

Avem în Gemeni şi în Săgetător, până spre primăvară cel puţin, opoziţie Luna Albă - Lună Neagră. Luna Albă se ocupă de sănătatea bună, Luna Neagră este exact opusul, prin urmare vine cu duşuri scoţiene. Mai avem opoziţie Lună Neagră - Marte, la începutul spre an până spre primăvară.

Marte este considerat zeul războiului, Lilith este considerată malefică, deci debutul de an are un astfel de aspect care va trece, dar în lunile aprilie-mai, vom avea câteva graniţe.

Există şi aspecte pozitive pentru că în 2022, pe de o parte, avem capul dragonului, axa karmică în Taur şi ne spune că cei care sunt serioşi, muncitori, ştiu să bată şi coarnele la înaintare, providenţial, ştiu să se înhame la căruţă, robuşti. Taurul patronează partea financiară, economică. Poate să ducă chiar la pierderi de bani şi de bunuri.

Astrograma României pentru 2022, cu Mariana Cojocaru

Pe harta României, avem mai multe aspecte. Până spre primăvară, Luna Neagră din Gemeni poate să ne avertizeze asupra anumitor lucruri. Şi chiar ar putea să ne pună sula în coaste când va intra în Rac pentru că anumite decizii ne pot fi impuse.

Românilor nu prea le place să li se impună lucruri. Vom avea la debut de an, pe astrogramă, un Saturn conjunct cu Soarele şi cu Chiron în Vărsător, pentru că România este în zodia Vărsătorului şi se spune că în 2022 se vor căuta căi de vindecare şi la propriu, şi la figurat. Şi aici mă refer şi la situaţia epidemiologică, şi la situaţia economică şi socio-politică.

Saturn este un disciplinator în acest sens şi poate să constrângă, dar îi susţine pe cei serioşi şi bătăioşi, care ştiu cu adevărat ce îşi doresc de la viaţă şi mai ales persoanele care sunt trecute de 40 de ani, specialiştii, experţii.

Saturn este o planetă bătrână care indică faptul că ai ajuns la maturitate, că trebuie să ai experienţă într-un domeniu, numai aceia pot performa. Dar cum la noi în societate există tot felul de anomalii, iată că ne vom poziţiona exact în zona în care, eu datorită astrogramei, pot să susţin o anumită pătură a societăţii, şi în realitate favorizată să fie cealaltă.

Saturn, în general, constrânge. Tinerii care nu au prea multă experienţă nu se vor simţi prea confortabil şi de aceea mulţi pot lua calea străinătăţii.

Faţă de 2021, anul 2022 vine cu aspecte pe axă fixă, deci din acest punct de vedere se vor lua măsuri mai dure, mai tranşante. Are şi o parte bună, nevăzută, faţă de 2021 când axa karmică a fost în Gemeni şi în Săgetător.

Dacă munceşti de două sau trei ori mai mult poţi să ai rezultatele bune din anii tăi buni.

Lumea va fi agitată şi mă refer aici la faptul că avem un Uranus în Taur şi când va fi rezonanţă şi conjuncţie între karma pozitivă din Taur cu Uranus, care este patronul Vărsătorului, adică patronul României, vor începe tensiunile de stradă. Oamenii pot ieşi să fluture facturile în stradă pentru că le poate ajunge cuţitul la os şi nu mai înţeleg nimic.

Dacă ar fi să îl numesc, i-aş spune anul revoltelor. Românii sunt cât se poate de blânzi, de toleranţi, dar până la un punct. Dacă eşti revoltat acasă şi chiar dacă nu ieşi în stradă, revolta aia şi gândul se va transforma mai târziu în acţiune.

Dar cei care ne conduc destinele îşi adună pe karma lor.

×
Subiecte în articol: Mariana Cojocaru astrograma Subiectiv
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close