Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Subiectiv Sorin Grindeanu, întrebat dacă Băsescu a fost controlat cu dosarul de la Securitate: "Datele asta arată"

Sorin Grindeanu, întrebat dacă Băsescu a fost controlat cu dosarul de la Securitate: "Datele asta arată"

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că îl deranjează că nu a fost dat verdict de colaborare cu Securitatea pentru fostul preşedinte Traian Băsescu înainte ca acesta să aibă o carieră politică.

Sorin Grindeanu, întrebat dacă Băsescu a fost controlat cu dosarul de la Securitate: "Datele asta arată"
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Mar 2022   •   22:48

"Mă deranjează şi vă spune cineva care a avut campanii electorale 10 ani de zile, el fiind adversarul politic numărul unu, eu fiind totuşi membru al PSD din 1996 şi el fiind adversarul numărul unu al partidului nostru. Mă deranjează că aceste lucruri nu au venit înainte de a avea această carieră", a declarat Sorin Grindeanu, la Antena 3.

"În nenumărate rânduri anumite instituţii ale statului au venit şi au spus că nu a fost colaborator. L-am avut 10 ani preşedinte al României, l-am avut 4 ani primar general şi vreo 6 ministru al Transporturilor", a adăugat acesta.

Întrebat dacă Traian Băsescu a fost menţinut în funcţie pentru a fi controlat, Grindeanu a declarat că speră că acest lucru nu s-a întâmplat, dar că toate datele arată acest lucru.

”Sper că nu. Dar toate datele de intrare, ca să vorbesc în termeni de informatician, asta arată. Nu vreau să fac speculaţii să spun că a fost şantajat pe baza a ceea ce ştiau doar unii.

Am mai observat ceva, în aceste zile, de când a apărut acest verdict. Am observat că cei mai virulenţi nu prezintă datele, cei mai virulenţi împotriva lui Traian Băsescu sunt cei care au fost cei mai mari susţinători ai săi, şi în 2004 şi în 2009, şi care ne spuneau, când aveam campanii cu Adrian Năstase sau cu Mircea Geoană, cât de răi sunt Adrian Năstase şi Mircea Geoană şi cât de bine ar fi să continue în 2009 Traian Băsescu sau să câştige în 2004. Sunt aceleaşi personaje”, a declarat Sorin Grindeanu.

×
Subiecte în articol: Sorin Grindeanu Securitate PSD
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close