Antena 3 CNN Actualitate Mirela Voicu, despre experiența în presă: "Din 2005 până în 2011 nu cred că am stat acasă adunat un an"

Mirela Voicu, despre experiența în presă: "Din 2005 până în 2011 nu cred că am stat acasă adunat un an"

Mirela Voicu, despre experiența în presă: "Din 2005 până în 2011 nu cred că am stat acasă adunat un an"
15 Iul 2016   •   19:09

Mirela Voicu a învățat jurnalism pe vremea când nu era Facebook, pe vremea când lumea citea și altceva în afară de postările online, pe vremea când se făcea presă serioasă.

A fost la cele mai mari catrastrofe din România, dar și din alte colțuri ale lumii. Nu prea a avut timp să stea pe acasă, dar niciodată nu a avut senzația că merge la serviciu. Își găsea energia în faptele care se petreceau sub ochii ei. Ar fi putut fi profesoară prin prisma facultății pe care a urmat-o, dar viața a avut alt plan cu ea.

Mirela Voicu, realizatoarea emisiunii "Voi cu Voicu" de la Antena 3, a povestit într-un interviu pentru DC News despre întâmplarea care a făcut-o să lucreze în presă, tărâtă fiind de o colegă de facultate.

DC News: Cum ați debutat în presă?

Mirela Voicu: Aveam o colegă de facultate care lucra la corectură la 'Libertatea'. A venit într-o seară să îmi spună că au nevoie de un corector la ziar. Când am auzit ce program au, adică de la 05:00 - 12:00... am zis Doamne ferește! Prima dată m-am dus de rușine că vorbise prietena mea acolo. M-am dus și pe urmă m-am gândit că-i bun programul, puteam să ajung și la școală. Am făcut un an corectură la 'Libertatea', după aceea mi s-a propus să merg la secția Social, ceea ce am și făcut. Am debutat în 1994.

DC News: Ați trăit cele mai mari catastrofe. Aveți multe imagini pe care probabil nu le veți uita. Care este cea mai puternică?

Mirela Voicu: Am fost reporter special în perioada 2005 - 2011. Am transmis de la cele mai importante evenimente din România și din lume. A fost cea mai fructuoasă perioadă a mea în sensul că am căpătat experiența terenului și a evenimentelor grave. Am fost și la războaie, și la cutremure, am fost în Afganistan. Când eram la Realitatea TV, am prins accidentul de la Balotești, apoi când eram la Antena 1 am prins accidentul de la Mihăilești. Am prins zeci, poate chiar sute de inundații în țară, un cutremur în Turcia. M-am ocupat de familiile românilor care au pierit acolo. Atunci au fost niște imagini incredibile... când au venit acasă în sicriu. Sunt multe imagini care mi-au rămas în minte. Din 2005 și până în 2011 nu cred că am stat acasă adunat un an. Am făcut muncă de teren.

CITEȘTE CONTINUAREA INTERVIULUI

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close