Un bărbat a vrut să-și pună capăt zilelor chiar în gara din Caransebeș, după ce a fost părăsit de iubită22 Apr
Un bărbat din Arad a rămas blocat în nacelă, la 20 de metri înălțime. Pompierii au acționat imediat22 Apr
Acuzații grave la adresa unor polițiști din Bistrița! Un bărbat susține că oamenii legii i-au pus nisip în rezervorul mașinii22 Apr
Gabriela Firea: "Fetița de 12 ani din Slatina, care a suferit un accident teribil de Paște, este bine"22 Apr
Un cioban de 63 de ani a mers patru zile pe jos ca să ajungă acasă. "Nu am bani de bilet și vreau să ajung la familia mea"22 Apr
"Sunt în șoc. De două zile nu pot să pun capul pe pernă, am doar acele scene în cap". Luca, băiețelul de trei ani ucis pe trecerea de pietoni, condus pe ultimul drum22 Apr
Nou val de cutremure în zona Gorj, în ultimele ore. Localnicii sunt speriaţi şi se aşteaptă şi la alte replici22 Apr
Anul școlar se poate încheia luna viitoare. Semnalul de alarmă tras de sindicaliștii din învățământ22 Apr
Locomotiva unui tren a luat foc în Gara Crivina, din Prahova. Pompierii intervin cu o autospecială de stingere22 Apr
Un cioban din Maramureş este în stare critică, după ce a confundat sticla de alcool cu soluția pentru deparazitarea oilor22 Apr
Şeful ANPC, după un control în pieţele din Bucureşti: "Falșii producători distrug ce-a mai rămas din leguma și fructa de curte așa cum le știam în copilărie"21 Apr
Angajatul unui fast-food din Bucureşti a fost înjunghiat de un client, după o discuție în contradictoriu21 Apr
Restricții rutiere în Bucureşti pentru repararea liniei de cale ferată industrială. Care sunt zonele vizate21 Apr
Telenovela dintre Vasile Bănescu și ÎPS Teodosie continuă: "Minciuna cruntă, insolentă și obscenă expectorată public"21 Apr
ÎPS Teodosie, contraatac la purtătorul de cuvânt al BOR: "Are a doua soție care a fost categoric împotriva religiei"21 Apr
Un șofer a intrat cu TIR-ul încărcat cu bere, în șanț, în Bistrița Năsăud. Bărbatul consumase alcool21 Apr
Jurnalistul Ticu Dolenschi a murit la doar 40 de ani: ”Nu mai pot scrie, că îmi dau lacrimile...”21 Apr
Panică printre elevii din Bacău. Un urs a apărut lângă stația în care copiii așteptau microbuzul școlar21 Apr
Exmatricularea elevilor, reintrodusă în proiectele legilor Educației | Ligia Deca a explicat în ce condiții se poate realiza21 Apr
El este atacatorul care l-a înjunghiat, ieri, pe patronul unui club cunoscut din Dorobanți | Ce a făcut înainte de atac21 Apr
"De cinci zile inima mea este frântă. Am plâns mult și nu sunt singura". Belgia, în lacrimi după moartea lui Raul, băiețelul român, aruncat pe fundul apei21 Apr
Accident grav pe Autostrada A1! Un om a murit iar traficul este blocat pe ambele sensuri de circulație21 Apr
Adrian Ghenie, pictorul român care a vândut o lucrare cu 10 milioane de dolari, expoziţie inedită la Timișoara21 Apr
Cea mai puternică rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului. Rostită de Izvorul Tămăduirii aduce vindecare grabnică și iertare de păcate21 Apr
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului. Ce este strict interzis să faci astăzi21 Apr
O femeie a fost surprinsă în timp ce fura dintr-un supermarket din Tulcea. Explicația pe care le-a dat-o jandarmilor20 Apr