Antena 3 CNN Externe Mapamond Românul care a primit o amendă de 32 milioane de euro riscă încă una, de cel puțin 9 milioane. Totul a pornit de la bere

Românul care a primit o amendă de 32 milioane de euro riscă încă una, de cel puțin 9 milioane. Totul a pornit de la bere

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 23:45 12 Iun 2026 Modificat la 23:49 12 Iun 2026
politisti care vorbesc cu soferii in marea britanie
Marfa apărea ca fiind destinată Germaniei, însă în realitate ar fi ajuns în Regatul Unit. Foto: Getty Images

Un cetățean român în vârstă de 69 de ani, cu domiciliul în Marea Britanie, este judecat în Belgia într-un nou dosar de fraudă fiscală legată de accizele aplicate băuturilor alcoolice. Procurorii au cerut o pedeapsă de 30 de luni de închisoare și o amendă de cel puțin 9 milioane de euro, potrivit HLN.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi organizat 219 transporturi de bere folosind o firmă-fantomă din Belgia. În documente, marfa apărea ca fiind destinată Germaniei, însă în realitate ar fi ajuns în Regatul Unit.

Schema i-ar fi permis să profite de regimul fiscal mai avantajos aplicat în Germania, evitând astfel plata unor accize considerabile. În total, este vorba despre aproximativ 5,38 milioane de litri de bere.

Autoritățile susțin că prejudiciul rezultat din accizele neplătite depășește 9 milioane de euro, sumă pentru care administrația vamală belgiană solicită despăgubiri.

Bărbatul nu a fost prezent la termenul de judecată desfășurat la tribunalul din Hasselt. Potrivit informațiilor prezentate în instanță, acesta se află în prezent într-o închisoare din Spania unde își ispășește condamnarea anterioară. 

Amendă de peste 32 de milioane de euro

Nu este prima dată când românul se confruntă cu astfel de acuzații. În 2021, el a fost condamnat de o instanță din Antwerp pentru fapte similare, primind tot o pedeapsă de 30 de luni de închisoare și o amendă de peste 32 de milioane de euro, sancțiuni aplicate parțial cu suspendare.

În timpul procesului, procurorul a subliniat că fraudele cu accize la produse precum alcoolul, motorina sau țigările pot genera câștiguri uriașe pentru rețelele implicate. Acesta a descris astfel de activități drept extrem de profitabile și dificil de combătut, mai profitabile chiar decât traficul de droguri.

Instanța urmează să pronunțe verdictul pe 29 iunie.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close