Cupa Mondială 2026 începe joi, 11 iunie, zi în care sunt disputate primele două partide din grupa A, care vor fi transmise la TV și în România.
Astfel, primul meci al turneului, Mexic - Africa de Sud, are loc la ora 22:00 (ora României), și va fi transmis în direct la TV pe Antena 1 și pe platforma AntenaPLAY.
Partida va avea loc în Mexic, în capitala Ciudad de México, pe Estadio Azteca, și va pune față în față reprezentativele care s-au înfruntat și în deschiderea ediției din 2010. Atunci partida s-a încheiat cu scorul 1-1.
Coreea de Sud și Cehia vor juca în cursul nopții, de la ora 05:00 (ora României), iar partida va fi, de asemenea, transmisă în direct la TV pe Antena 1 și pe platforma AntenaPLAY.
Meciul dintre cele două formații se va desfășura tot în Mexic, în orașul Guadalajara, pe Estadio Akron.
Grupa A de la Campionatul Mondial 2026
- Cehia
- Mexic
- Africa de Sud
- Coreea de Sud
Programul complet al grupei A
- Mexic - Africa de Sud: 11 iunie, 22:00 (ora României)
- Coreea de Sud - Cehia: 12 iunie, 05:00 (ora României)
- Cehia - Africa de Sud: 18 iunie, 19:00 (ora României)
- Mexic - Coreea de Sud, 19 iunie, 04:00 (ora României)
- Cehia - Mexic, 25 iunie, 04:00 (ora României)
- Africa de Sud - Coreea de Sud, 25 iunie, 04:00 (ora României)
Toate meciurile de la Cupa Mondială 2026 vor fi transmise la TV de Antena 1, Antena 3 CNN și online pe Antena PLAY.