Antena 3 CNN Cupa Mondială 2026 Mbappe a publicat o scrisoare deschisă pentru francezi, la o săptămână după Cupa Mondială 2026: „Despre Didier am spus deja tot”

Mbappe a publicat o scrisoare deschisă pentru francezi, la o săptămână după Cupa Mondială 2026: „Despre Didier am spus deja tot”

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 12:03 27 Iul 2026 Modificat la 12:03 27 Iul 2026
kylian mbappe capitan echipa franta finala mica anglia cupa mondiala 18 iulie 2026
Kylian Mbappe la meciul contra Angliei din finala mică a Cupei Mondiale, 18 iulie 2026. Sursa foto: Getty Images

La mai bine de o săptămână după Cupa Mondială de fotbal 2026, Kylian Mbappe, căpitanul selecţionatei de fotbal a Franţei, s-a adresat luni publicului francez printr-o scrisoare deschisă, informează L'Equipe, potrivit Agerpres.

În urma eliminării „Les Bleus” în semifinalele Cupei Mondiale în faţa Spaniei (2-0), atacantul francez în vârstă de 27 de ani a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de suporteri:

„Nu aţi renunţat niciodată la noi, nici în cele mai dificile momente, nici atunci când meritam cel mai puţin acest lucru. Am scris această poveste împreună, cu milioane de mâini, nu doar cu cele unsprezece de pe teren, toţi animaţi de aceeaşi pasiune”.

„Doare şi va mai durea o vreme”

Cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale a declarat că „Les Bleus” au trăit „o poveste incredibilă”, dar a recunoscut, de asemenea, că absenţa unui trofeu colectiv „doare şi va mai durea o vreme”.

Atacantul echipei Real Madrid a adăugat: „Accept cu mândrie titlul de cel mai bun marcator, dar ar fi fost mult mai bine dacă am fi câştigat şi trofeul”.

În ciuda tuturor celor întâmplate, el a descris echipa Franţei ca fiind „mândră” şi a subliniat că jucătorii „au dat totul”.

Mbappe le mulţumeşte coechipierilor, suporterilor şi staff-ului echipei Franţei, „tuturor acelor oameni pe care nu-i vede nimeni şi fără de care nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil”.

O menţiune specială îi revine, firesc, fostului selecţioner Didier Deschamps, care a părăsit postul după turneu: „Cât despre Didier, am spus deja tot ce aveam de spus. El ştie”.

Mbappe îşi încheie mesajul amplu punând în perspectivă importanţa fotbalului. La urma urmei, rămâne un joc - „Un joc pe care îl luăm foarte în serios, pe care încercăm să-l stăpânim o viaţă întreagă, dar care rămâne totuşi un joc, cu reguli simple, neschimbate de când am început să jucăm: o minge, o poartă şi dorinţa de a marca”.

Mbappe a devenit cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale, înscriind 10 goluri la ediţia din 2026 şi ajungând astfel la un total de 22 de reuşite.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close