Jucătorul din Oradea care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, 53 de milioane de lei, nu va pleca acasă cu toți banii.
El a reușit să ghicească toate cele șase numere extrase joi, iar biletul a costat doar 8 lei și 50 de bani, fiind completat cu o singură variantă simplă la 6/49, fără a fi bifat și Noroc.
Jucătorul a ales perechi de numere consecutive care, în final, s-au dovedit norocoase: 12 - 13, 36 - 37 și 44 - 45.
El are 90 de zile la dispoziție, de la momentul tragerii, pentru a-și revendica premiul.
Cu cât rămâne posesorul biletului norocos după impozit
Conform reglementărilor din Codul Fiscal în vigoare prin Legea 141/2025, impozitul pe jocurile de noroc se calculează pe trei tranșe valorice.
Până la 10.000 lei, inclusiv, impozitul reprezintă 4% din suma câștigată.
Între 10.000,01 lei și 66.750 lei, impozitul este de 400 lei + 20% din suma care depășește 10.000 lei.
Peste 66.750 lei, impozitul este 11.750 lei + 40% din suma care depășește 66.750 lei.
Câștigul la Categoria 1 de la tragerea 6/49 de joi, 13 august 2026, intră în această ultimă categorie.
Prin urmare, din suma de 52.839.623,04 lei se scade inițial impozitul de 11.750 lei.
Rezultă 52.827.873,04 lei.
În continuare, se scade rezultatul produsului 0,4 x (52.839.623,04 - 66.750).
Astfel, suma după impozitare este 31.718.723,824 lei, echivalentul a aproximativ 6 milioane de euro.