Pe măsură ce râurile Europei seacă, urme ale trecutului, mult timp ascunse, au început să reapară. Alături de epave și bombe neexplodate din al Doilea Război Mondial sau rămășițe preistorice de mamuți, unele râuri dezvăluie istorie scrisă literalmente în piatră. O astfel de inscripție, în germană, spune: „Wenn du mich siehst, dann weine”, care se traduce „Dacă mă vezi, plângi”. Aceste cuvinte sunt gravate pe o „piatră a foametei” în râul Elba, lângă Decin, în Cehia, aproape de granița cu Germania, scrie publicația Deutsche Welle.
„Pietrele foametei”, sau „Hungersteine” în germană, sunt bolovani din albia râului care de obicei stau sub apă și sunt ascunși, dar devin expuși atunci când nivelurile râurilor scad semnificativ în timpul secetelor prelungite. Spre deosebire de un punct înalt, care înregistrează cel mai ridicat nivel al apei, „pietrele foametei” marchează cel mai scăzut nivel.
Timp de secole, comunitățile au sculptat date sau inscripții pe aceste pietre ori de câte ori apele râurilor precum Elba, Dunărea sau Rinul se retrăgeau dramatic. Unele pietre ale foametei poartă liste cu anii, inclusiv 1616, 1746 și 1842.
Într-un studiu din 2019 intitulat „Secete extreme și reacții umane la acestea: Ținuturile cehe în perioada pre-instrumentală”, istoricul și climatologul ceh Rudolf Brazdil și colegii săi s-au bazat pe cronici, înregistrări administrative și alte surse documentare pentru a examina modul în care trăiau comunitățile afectate de secetă cu mult înainte de măsurători sistematice ale vremii.
Pentru oamenii care locuiau de-a lungul râurilor precum Elba, nivelul scăzut al apei a creat o serie de probleme. Barjele care transportau cherestea, cereale și alte mărfuri se chinuiau să navigheze pe canale puțin adânci, perturbând comerțul de-a lungul uneia dintre rutele de transport vitale ale Europei Centrale. În cazuri grave, transportul maritim a trebuit restricționat sau oprit complet.
Și seceta a însemnat, de asemenea, pierderi de recolte, creșterea prețurilor și foamete.
Deși „pietrele foametei” erau adesea tratate ca niște memorii simbolice ale secetei, ele s-au dovedit a fi mai mult decât atât.
Un studiu din 2020, publicat în revista Climate of the Past, a constatat că multe dintre datele și marcajele de pe „pietrele foametei” din Elba se potriveau îndeaproape cu perioadele documentate cu niveluri excepțional de scăzute ale apei.
Cercetătorii au concluzionat că multe dintre inscripții erau destinate să înregistreze cât de scăzut nivelul râului, mai degrabă decât să comemoreze doar anii de secetă.
Studiul a documentat, de asemenea, marcaje ale anilor de secetă pe piatra Decin, care datează cel puțin din secolul al XVI-lea, subliniind faptul că faimoasa inscripție „Dacă mă vezi, plângi” din 1904 reprezintă doar un capitol din istoria mult mai lungă.
O piatră amenințătoare?
Totuși, faima sa constă, în principal în mesajul său aparent amenințătpr. Chiar și observarea sa în timpul secetelor europene mai recente din 2020 și 2022 a inspirat presa, descriind mesajul ca fiind „înfiorător”, „sumbru” sau un „vestitor al unor vremuri grele”.
În studiul său din 2019, „Die Botschaft der Hungersteine” („Mesajul pietrelor foametei”), Bernd Gross s-a bazat pe articole din ziare, cărți poștale și înregistrări istorice locale pentru a reconstrui istoria pietrei foamei de la Decin și a observat că inscripția acesteia ar fi putut fi inspirată de una mai veche.
Gross a citat articole din ziare din anii 1890 care descriau o „piatră a foametei” lângă Techlovice, în amonte de Decin, care purta, se pare, inscripții germane precum: „Am plâns, plângem și veți plânge”.
Bărbatul cel mai des asociat cu inscripția de pe piatra Decin este F. Mayer, un hangiu și barcagiu local și membru al comunității navigatorilor de pe Elba. Potrivit lui Gross, Mayer a sculptat pe piatră expresia, acum celebră, în timpul secetei din 1904, datată 18 iulie, împreună cu numele său.
O celebritate a timpului său
La acea vreme, ziarele o numeau „piatra foametei de la Bodenbach sau Tetschen”, după orașele învecinate care astăzi fac parte din Decin. Acestea au relatat despre piatra expusă și mesajul acesteia, în timp ce relatările contemporane au descris mii de vizitatori care au mers să o vadă.
Cărțile poștale cu piatra au circulat și ele pe scară largă, răspândind notorietatea sitului mult dincolo de Valea Elbei.
Reichenberger Zeitung, aflat în circulație între 1860 și 1938, relata pe 28 august 1904: „Zi de zi, grupuri se adună pe stâncă. Toată lumea vrea să pună piciorul pe ea cel puțin o dată. Cu toate acestea, marcajele sculptate în gresie își vor pierde probabil vizibilitatea din cauza acestei călcări frecvente”.
Se pare că vizitatorii au fost intrigați nu doar de inscripție, ci și de datele anterioare sculptate în stâncă, care înregistrează ani de secetă care se întind pe secole.
Piatra care aproape a dispărut
În mod ironic, seceta din 1904, care a plasat piatra Decin și inscripția sa pe hartă, aproape a cauzat distrugerea acesteia. Autoritățile locale au decis să îndepărteze pietrele și alte obstacole de pe Elba pentru a îmbunătăți navigația, iar studiul lui Gross afirmă că existau îngrijorări că și piatra foamei de la Decin ar putea fi îndepărtată.
În urma intervenției Cooperativei Barcagiilor din Tetschen, care a adresat o petiție autorităților imperiale, piatra a fost cruțată. Știrile au relatat că oficialii au fost de acord să traseze lucrările planificate pe râu în jurul acesteia, pentru a conserva ceea ce era deja considerat un reper istoric al Elbei.
Și în timp ce alte obstacole au fost îndepărtate de pe râu, „piatra foametei” Decin a supraviețuit.
Povestea pietrei nu s-a încheiat aici. Când o altă secetă severă a scos-o la iveală în 1911, faimoasa inscripție a lui Mayer ar fi fost sculptată din nou, de data aceasta mai adânc. Mai târziu, în 1938, o inscripție cehă a fost adăugată alături de marcajele mai vechi.
Împreună, aceste date și inscripții trasează secole din istoria pietrei și rolul său ca indicator al nivelurilor excepțional de scăzute ale apei pe Elba.
