Seceta puternică și efectele extrem de grave ale crizei climatice au creat o situație foarte complicată pentru țările de la Dunăre, în acest an. Eforturile disperate pentru restabilirea nivelului fluviului au inclus detonări de stânci și barje. Mai nimic nu a părut să aibă un efect stabil, iar experții și organizațiile de mediu speră că seceta va reprezenta un semnal de alarmă pentru decidenții politici ai UE, scrie Politico, luni.
Nivelul Dunării a scăzut dramatic în această lună, obligând guvernele europene să ia măsuri de urgență.
Autoritățile române, de exemplu, au folosit explozibili pentru a direcționa mai multă apă către centrala nucleară de la Cernavodă.
Guvernul ungar a scufundat mai multe nave în încercarea de a menține debitul apei în zona propriei centrale nucleare de la Paks.
În Bulgaria, aproximativ 180 de turiști au fost evacuați de pe o navă rămasă blocată în apropierea orașului-port Vidin.
Miza este uriașă. Dunărea, al doilea cel mai lung fluviu din Europa, este o arteră esențială pentru transportul de mărfuri, aprovizionarea cu apă potabilă, agricultură și industrie.
Apele sale sunt folosite pentru răcirea unor importante centrale nucleare și alimentează hidrocentrale.
Bazinul Dunării se întinde pe teritoriul a 19 țări și susține viața a zeci de milioane de oameni. Însă, secetele recurente, amplificate de schimbările climatice, amenință să schimbe această situație.
„Previziunile arată că astfel de episoade vor deveni mai frecvente, iar noi trebuie să analizăm mai sistematic disponibilitatea apei, necesarul de apă și, bineînțeles, capacitatea de retenție și reziliența”, a declarat Birgit Vogel, secretara executivă a Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea, care coordonează cooperarea dintre țările din bazin.
Europa nu are un plan
Deși seceta devine o amenințare recurentă, Europa nu dispune încă de o politică unitară și obligatorie pentru gestionarea penuriei de apă pe Dunăre și în alte regiuni.
Responsabilitatea rămâne împărțită între guvernele naționale și autoritățile bazinelor hidrografice, în baza unui ansamblu de norme europene despre care organizațiile de mediu spun că sunt aplicate deficitar. Multe dintre noile măsuri ale UE privind reziliența rămân voluntare.
În acest context, autoritățile naționale recurg la măsuri unilaterale care, avertizează unii experți, ar putea avea consecințe grave asupra țărilor vecine și ecosistemelor din apropiere.
Dimiter Koumanov, responsabil pentru protecția mediului în cadrul organizației bulgare Balkanka, susține că statele iau măsuri de urgență fără să țină seama de efectele extinse. El este deosebit de îngrijorat de posibilele consecințe asupra aprovizionării cu apă potabilă a Bulgariei.
Țările de pe Dunăre „fac tot ce vor, iar noi, în Bulgaria, plătim prețul”, a spus el.
Miză mare, ape tot mai scăzute
„Vara aceasta ne-a reamintit încă o dată cât de slab pregătită este Europa pentru schimbările climatice”, a declarat Sara Johansson, expertă în politici privind apa la Biroul European de Mediu.
„Pământul uscat, zonele umede degradate și ecosistemele distruse transformă peisajele în zone extrem de vulnerabile la incendii, în timp ce scăderea nivelului râurilor a scos la iveală vulnerabilitatea sistemului nostru energetic”.
Centrala nucleară de la Paks din Ungaria, care folosește apa Dunării pentru răcire, furnizează aproximativ 40% din energia electrică a țării, în timp ce centrala de la Cernavodă asigură o cincime din producția de electricitate a României.
Atunci când nivelul fluviului scade prea mult, guvernele nu se confruntă doar cu o criză a apei, ci riscă și să piardă o sursă importantă de energie electrică.
Ungaria a început în această lună construirea unui prag transversal pe albia fluviului, o structură asemănătoare unui baraj, pentru a ridica nivelul apei în zona Paks.
Este „o intervenție pe termen scurt care ar putea fi utilă pentru creșterea nivelului apei în amonte”, a declarat Tamas Gruber, șeful programului Living Rivers al WWF Ungaria.
„Totuși, informațiile disponibile nu sunt suficiente pentru a evalua pe deplin consecințele ecologice sau eficiența sa în condițiile unor viitoare perioade extreme cu debite foarte scăzute”.
O asemenea structură ar putea „agrava situația în aval în perioadele cu nivel scăzut al apei și ar putea afecta transportul sedimentelor, peștii și alte organisme acvatice”, a adăugat el.
Măsurile rapide luate împotriva secetei au rămas în mare parte naționale și fragmentate în cele șapte state membre ale UE traversate de Dunăre, precum și în Serbia, Moldova și Ucraina.
Există organisme care coordonează gestionarea fluviului, precum Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea, condusă de Vogel. Statele membre ale acesteia au și organizații naționale responsabile pentru navigație, gestionarea apelor și protecția mediului.
Aceste organizații cooperează în domeniul monitorizării și navigației, dar acționează în cele din urmă în limitele propriilor jurisdicții naționale.
Intervenția UE
Directiva-cadru privind apa obligă statele membre să protejeze și să refacă râurile, lacurile și apele subterane ale Uniunii și să coordoneze gestionarea apei la nivelul bazinelor hidrografice, nu doar în interiorul frontierelor naționale.
Experții și reprezentanții sectorului apei spun, însă, că UE nu a reușit să elaboreze un răspuns coordonat pentru o mai bună pregătire în fața secetei, în condițiile în care verile secetoase sunt așteptate să devină mai frecvente și mai severe.
„Uniunea Europeană oferă un cadru. Guvernele naționale pot avea un plan, însă cea mai mare parte a administrării se face la nivelul bazinelor hidrografice sau la nivel local”, a declarat Loic Charpentier, responsabil pentru activitatea de advocacy în cadrul organizației Water Europe.
„De aceea apare această impresie de acțiuni, să spunem, necoordonate. Mai sunt lucruri de îmbunătățit”.
Anul trecut, un grup de oameni de știință a cerut adoptarea unei directive europene privind seceta, care să „armonizeze și să impună aplicarea politicilor de gestionare a riscurilor la nivelul întregului continent”. Apelul a venit ca reacție la seceta din 2022.
Aceasta „a afectat cea mai mare parte a continentului, dar constatările noastre arată diferențe regionale semnificative în capacitatea de gestionare”, au scris cercetătorii.
„În multe țări, în special în cele cu economii dominate de agricultură, răspunsurile la secetă rămân pe termen scurt și reactive, ducând adesea la practici care pot agrava problemele pe termen lung”.
UE a prezentat anul trecut și o strategie pentru reziliența în domeniul apei, care cuprinde aproximativ 50 de măsuri pentru îmbunătățirea securității aprovizionării cu apă în UE.
Strategia include angajamentul Comisiei Europene de a oferi statelor membre îndrumări tehnice pentru elaborarea planurilor de gestionare a secetei, însă acestea nu sunt obligatorii.
O importantă lege europeană privind protecția naturii prevede, de asemenea, ca până în 2030 Europa să aibă 25.000 de kilometri de râuri cu curgere liberă, adică neobstrucționate de bariere artificiale precum barajele hidrocentralelor.
Însă, și în acest caz va depinde în mare parte „de statele membre cât de mult vor să contribuie la atingerea obiectivului”, a declarat Marie Pfeiffer, expertă în protecția râurilor la WWF Austria.
În cadrul eforturilor sale de reducere a birocrației și de sprijinire a industriei europene, UE intenționează și să revizuiască directiva-cadru privind apa, cu accent pe relaxarea normelor de protecție a resurselor de apă pentru industria minieră. Organizațiile de mediu avertizează că directiva este deja aplicată neuniform.
Întrebată despre seceta de pe Dunăre, comisara europeană pentru mediu, Jessika Roswall, a declarat că este „imperativ să ne îmbunătățim pregătirea pe toate planurile”, adăugând că UE trebuie și „să evalueze dacă actuala legislație europeană privind apa mai este adecvată din perspectiva rezilienței, pregătirii, reutilizării apei și gestionării secetei”, sugerând astfel că aceste aspecte vor fi incluse în viitoarea revizuire.
Gergely Patko, analist în cadrul Asociației Ungare a Serviciilor de Apă, susține că există „o bună cooperare între autoritățile bazinelor hidrografice din diferite țări, iar directiva-cadru privind apa sprijină această coordonare”.
El a avertizat, însă, că revizuirea directivei ar putea pune o presiune și mai mare asupra rezervelor de apă potabilă în perioadele de secetă.
Koumanov a declarat că cea mai bună soluție este „respectarea întocmai a cadrului juridic al UE și înăsprirea acestuia, pentru o mai bună protecție a resurselor naturale de apă, dar știu și că, pentru moment, aceasta este o utopie”.
„Într-o zi, capetele pătrate din UE vor învăța lecția și sper să nu fie prea târziu”.
