
Sâmbătă este ultima zi fără avertizări de temperaturi extreme. De duminică, în șase județe și în București va fi valabil un cod galben de caniculă, care va aduce temperaturi sufocante, de până la 36 de grade.
Interval de valabilitate: 13 iulie, interval orar 12 – 21
Fenomene vizate: caniculă și disconfort termic
Zone afectate: județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul București
Duminică, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, precum și în municipiul București, va fi caniculă și disconfort termic în creștere. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia pe alocuri de pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35...36 de grade.
La începutul săptămânii viitoare valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor fi în extindere și intensificare, îndeosebi în jumătatea de sud a țării.