Fostul primar al municipiului Ploieşti a renunţat la mandatele de consilier local şi judeţean, obţinute în 10 iunie26 Iun
Noua conducere a TVR, validată în Parlament. Claudiu Săftoiu, ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al TVR26 Iun
Europarlamentar PNL: Băsescu îşi pune ambiţia mai presus de interesul naţional. Este normal ca Ponta să meargă la Consiliul European26 Iun
Adrian Năstase, alături de ceilalţi inculpaţi în dosarul Trofeul Calităţii, trebuie să despăgubească statul cu 1,45 milioane de euro26 Iun
Băsescu şi Ponta, faţă în faţă la CSAT. Administraţia Prezidenţială va transmite un comunicat de presă25 Iun
Puiu Haşotti a depus jurământul ca ministru al Culturii. Băsescu: Cât timp există respect pentru Preşedinţie, am respect pentru toţi25 Iun
Încă un pas spre majorarea salariilor bugetarilor. Senatul a aprobat OUG privind creşterea lefelor în două etape25 Iun
Hotărârile Parlamentului, scoase de sub controlul CC. Parlamentul decide cine merge la Bruxelles25 Iun
Dan Voiculescu şi-a dat demisia din Senat, după respingerea unui proiect privind dublarea sancţiunilor pentru evaziune fiscală25 Iun
Europarlamentarul Cristian Preda şi-a depus candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte PDL 25 Iun
O comisie IML va decide eventualul transfer al lui Năstase de la Floreasca. Contestaţia în anulare, analizată pe 1 octombrie25 Iun
Ce a făcut Boc în prima zi la Primărie. „Broscuţele sunt bucuroase, îmi recunosc vocea şi se agită în acvariu”25 Iun
Astăzi se judecă recursul în dosarul Mătuşa Tamara. Procurorii au atacat decizia de achitare dată de judecători25 Iun
Administraţia prezidenţială nu comentează scrisoarea de ameninţare trimisă de Băsescu lui Ponta23 Iun
Frunzăverde critică activitatea unor instituţii ale statului, pornind de la cazul Adrian Năstase23 Iun
Mihai Răzvan Ungureanu: Premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze dacă plagiatul va fi "evidenţiat"23 Iun
Monica Macovei: Doctorul Brădişteanu a fost senator PSD. Am dubii serioase că diagnosticul pentru Năstase este corect23 Iun
Crin Antonescu, despre cazul Haşotti: Băsescu continuă un atac politic la adresa lui Victor Ponta şi, în fapt, la adresa USL22 Iun
Băsescu cedează USL-ului în cazul Haşotti. Atâta timp cât există acea declaraţie, "preşedintele se declară mulţumit"22 Iun
Puiu Haşotti, despre teza sa de doctorat: Se poate verifica în cinci minute că nu constituie plagiat22 Iun
Ponta va discuta luni cu Băsescu pe tema plecării la summit. Preşedintele, în fruntea listei trimise MAE21 Iun