Antena 3 CNN Externe 47 de kilograme de droguri, furate dintr-o secţie de poliţie din Kosovo

47 de kilograme de droguri, furate dintr-o secţie de poliţie din Kosovo

47 de kilograme de droguri, furate dintr-o secţie de poliţie din Kosovo
Sursa foto: cocaina
28 Apr 2009   •   18:20

Dintr-o secţie de poliţie din Priştina, în Kosovo, au dispărut, sâmbătă, peste 47 de kilograme de droguri iar anchetatorii nu au niciun indiciu despre hoţi, informează AFP.

Astfel, potrivit celor care anchetează cazul, din camera de dovezi a poliţiei din Priştina au dispărut 47 de kilograme de cocaină, mai mult de 600 de grame de heroină şi şapte plante de canabis, care valorează 4.000 de euro. Hoţii au mai sustras o serie de bancnote din Turcia, România, India şi Albania.

Poliţia nu a reuşit deocamdată să aresteze vreo persoană şi nu există o listă cu suspecţi în acest caz.
Potrivit presei din regiune hoţii au furat câteva zeci de kilograme de droguri confiscate în timpul unor raiduri ale poliţiei.

Hoţii au pătruns în clădire pe scara de incendiu, spărgând apoi uşa camerei cu dovezi.
Anchetatorii au demarat o investigaţie în aceasta fiind vizaţi şi poliţiştii. A fost luată în calcul posibilitatea ca infractorii să fi fost ajutaţi de cineva din interior.

Antena3.ro

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close